0:00

Consilierii locali PSD au deschis acţiune în instanţă pentru „debarcarea” viceprimarului Lehăduş, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiCinci consilieri locali PSD, în frunte cu Florentina Moise Luca, preşedinta organizaţiei municipale a partidului, au deschis o acţiune la Tribunalul Neamţ, Secţia contencios administrativ şi fiscal, prin care cer „debarcarea” viceprimarului Alin Lehădus. Obiectul dosarului, „anulare act emis de autorităţi publice locale” se referă la hotărârea de consiliu local prin care a fost ales viceprimarul Pro România. Acţiunea consilierilor a fost depusă în ziua de 24 februarie, ziua în care prefectul de Neamţ a opinat, public, că nu este legală hotărârea de consiliu local incriminată de consilierii PSD.

Referindu-se la acţiunea deschisă în instanţă, Florentina Moise Luca a declarat: „Noi ne facem datoria faţă de cetăţeni, faţă de locuitorii  municipiului Piatra-Neamţ şi avem această datorie morală, pentru că noi nu am făcut acţiunea în nume personal,chiar dacă am fost afectaţi ca persoane fizice, ci în calitate de consilieri locali, cu responsabilitatea jurământului pe care l-am depus în momentul în care ne-am preluat mandatele de consilieri. Din punct de vedere  juridic, instanţa va stabili exact cum stau lucrurile şi dacă avem dreptate. Trebuie să spunem „Stop abuzurilor acestui primar Andrei Carabelea!”, pentru că se merge mult prea departe cu această alianţă toxică, instaurată ca pe moşia privată a USR-PNL. Îi întreb pe colegii noştri de la USR PLUS unde este „O Românie fără hoţie”? sau poate dl. Lehăduş îşi aminteşte de sloganul dumnealui din campania electorală „Cu mâinile curate!”. Păi dacă este cu mâinile curate şi există o apariţie publică a prefectului judeţului Neamţ, ceea ce au făcut mi se pare de noaptea minţi. ca să nu mai vorbesc despre lipsa de respect crasă faţă de cetăţeni. Este timpul ca dl. Lehăduş să elibereze fotoliul de viceprimar pe care l-a câştigat abuziv, iar dl. Harbuz să lase şi el locul unui coleg. Trebuie ca în Piatra-Neamţ să fie normalitate, pentru că oamenii au ieşit la vot pentru normalitate”.

Florentina Moise a mai precizat că astăzi, 25 februarie, consilierii locali PMP, PSD şi ALDE au depus o somaţie la Primăria Piatra-Neamţ.

C.M.

(13) somatie de la consilieri locali PSD, PMP, ALDE
Articolul precedentAlți 75 de nemțeni pozitivi la coronavirus. Crește rata de infectare, după raportarea cumulată
Articolul următorBolnavii cronici și persoanele de peste 65 de ani se pot programa, de astăzi, la vaccinare
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.