0:00

George Lazăr – o conferință de presă condimentată, la finalul mandatului de prefect de Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiAstăzi, 28 ianuarie, la ora 12, cu o oră înainte ca noul prefect de Neamț, Adrian Niță, consilierul lui Ionel Arsene, să depună jurământul, la sediul PNL a avut loc o conferință de presă. George Lazăr a ținut să prezinte un scurt bilanț al mandatului său de doi ani și trei luni ca reprezentant al Guvernului în Neamț, din care pleacă „cu fruntea sus”. Fostul prefect și liderul PNL Neamț l-a avut alături pe Liviu Harbuz, vicepreședintele PNL Neamț și responsabil de comunicare.

George Lazăr a adus și câteva argumente în sprijinul afirmației sale. „Un mandat pe care l-am dus cu onoare, cu respect față de cetățenii din județul Neamț și instituțiile publice, un mandat cu multe încercări și provocări, cu reușite, cu succes. Plec cu fruntea sus din funcția de prefect al județului Neamț și îi doresc ca viitorul prefect să aibă un mandat mai ușor decât am avut eu, pe care să-l ducă la sfârșit la înălțimea responsabilităților pe care le impune funcția. Aduc aminte Cheile Bicazului, cazul pe care împreună cu toți cei implicați am reușit după demersuri multe, grele, anevoioase, să câștigăm și să avem Cheile Bicazului în bună parte în județul Neamț”.

Gestionarea pandemiei este un alt capitol considerat un succes de fostul prefect George Lazăr. „Am avut din păcate și tragedia din 2020, cu incendiul din ATI de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț. Din păcate, știm cu toții, sistemul medical a fost suprasolicitat și la noi, la Neamț, ca și în alte locuri din țară, a cedat la un moment dat. Știm cu toții ce însemnă investițiile în infrastrutura medicală, mai ales în condițiile adresabilității către Spitalul Județean și structura de ATI”.

George Lazăr – o conferință de presă condimentată, la finalul mandatului de prefect de Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiGeorge Lazăr a mai declarat că s-a achitat onorabil de atribuții și i-a urat prefectului Adrian Niță să considere interesele de partid pe locul doi. „Consider că în mandatul meu am urmărit întotdeauna respectarea legalității atât în interiorul instituției, cât și din punct de vedere juridic în ce privește legătura cu instituțiile deconcentrate, cu primăriile și Consiliul Județean. Nu am făcut niciodată rabat de la respectarea legalității, indiferent de culoarea politică a primarilor sau colegilor de partid. Asta îi doresc și noului prefect, să respecte întotdeauna legea și să pună ma presus de tot înălțimea funcției și nu interesele de partid”.

În ce privește propunerile pentru ocuparea funcțiilor de subprefecți, care revin PNL conform algoritmului alianței PNL-PSD, liderul PNL Neamț i-a nominalizat pe actualul subprefect Iulian Jugan și pe Adrian Ciobanu, consilier municipal, secretar general al PNL și directorul RAR Neamț. „Cei doi subprefecți vor avea un mandat clar din partea mea: să vegheze la respectarea legii și a legalității, să vegheze la presupusele sau eventualele derapaje care pot exista în instituția Prefectului. Eu sper să nu existe. Și să fie întotdeauna în slujba cetățenilor din județul Neamț, a colegilor primari și să răspundă prompt tot timpul, ferm, solicitărilor pe care le au pe cale administrativă”.

George Lazăr – o conferință de presă condimentată, la finalul mandatului de prefect de Neamț, ZCH NEWS - sursa ta de informațiiSubiectul respingerii la vot de către consilierii județeni PNL a studiului de prefazibilitate a noului spital județean a fost, de asemenea, atins, George Lazăr insistând din nou asupra legalității. „Acel om, care este disperat, este președintele CJ Neamț, Ionel Arsene, care nu înțelege nici în al 12-lea ceas să respecte legea, crezându-se stăpân peste moșie. Este un act corect de a ne abține la vot, pentru a avea în vedere aspecte de legalitate. Dar, în pandemie, Ionel Arsene a făcut un „spital modular” care nu a funcționat mai mult de 3 luni, a spălat străzile din județul Neamț cu apă și săpun. Asta e grija lui Ionel Arsene față de sănătatea cetățenilor din județul Neamț. A fost foarte deranjat de vorul consilierilor PNL, dar n-a fost deloc deranjat să-și construiască, din banii noștri, ai nemțenilor, un birou de aprox 700 mp, plus dependințe, lift, cu o sumă halucinantă de 11 milioane lei, adică 3.150 euro pe mp construit. În plină criză pandemică, în criză economică?! Facem birou la CJ cu costuri cât biroul de la Casa Albă?! Astfel de prețuri sunt pentru Dubai, nu pentru România. Este ceva halucinant, despre care nemțenii trebuie să știe, cum baronului Ionel Arsene îi place viața de lux. Biroul pe care îl are acum, l-a avut și Maria Gheorghe înainte de 1990 și toți prefecții din 1990 încoace. Asta înseamnă, dragi nemțeni, baron PSD!”.

În încheiere, George Lazăr a spus că se simte bine, plecând din funcție, făcând referire și la problemele de sănătate cu care s-a confruntat în ultima perioadă. Dar și la propunerea de a ocupa un post într-un minister, pentru care își va lua răgaz să cugete. „Plec cu inima împăcată! Nu am nimic să-mi reproșez, în mod deosebit, greșeli pot exista. Plec spre un alt orizont, probabil o funcție publică centrală la nivelul Bucureștiului, funcție la care mă voi gândi foarte bine ce voi alege, fiindcă mă interesează foarte mult să pot să ajut de acolo și comunitatea din Neamț”.

Cristina Iordache

Articolul precedentLocuri de muncă vacante în instituţii bugetare din Regiunea Nord-Est
Articolul următorPrecizare privind articolul referitor la Lord’s Pub din 13 ianurie 2022

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.