Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Kovesi, a cerut Inspecţiei Judiciare să facă verificări cu privire la anumite declarații ale deputatului ales în colegiul 4 din județul Neamț, Elena Udrea, trimisă în judecată pentru fapte de corupţie şi asimilate corupţiei şi inculpată în alte două cauze pentru infracţiuni similare.
Conform comunicatului DNA, declaraţiile Elenei Udrea au fost publicate, pe 10 mai, pe pagina de internet a unei publicaţii online.
„Astfel, Udrea Elena Gabriela afirmă: «Vreau să fiu judecată de abuz în serviciu. Este o tâmpenie de acuzaţie. Nu mă interesează personal, eu am multe alte acuzaţii. Pe mine mă doare în cot de această lege. Slugile SRI-ului dau aceste mesaje, de fapt slugile sistemului. Persoanele care mă atacă acum, mă atacau şi înainte când era Traian Băsescu preşedinte. Această faptă nu există nicăieri. Dacă i se năzare DNA-ului să îi facă cuiva dosar penal, sigur va face. Acest sistem e reprezentat de către SRI şi de către doamna Kovesi de la DNA. Procurorii execută ordine». Cu aceeași ocazie, Udrea Elena a afirmat: «Multe dintre dosare s-au făcut la ordin. Doamna Kovesi a dat ordinul ca eu să fiu arestată»”, este menționat în comunicatul DNA.
În sesizarea făcută de procurorul șef al DNA către Inspecţia Judiciară este precizat că „asemenea afirmaţii tendenţioase, făcute de o persoană care în prezent este inculpată, fiind trimisă în judecată de procurorii DNA pentru infracţiuni de corupţie şi care este judecată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sunt de natură să submineze autoritatea judecătorească şi sunt de natură a pune în discuţie deontologia profesională a magistraţilor”.
Conform celor de la DNA, afirmaţiile Elenei Udrea au un impact deosebit asupra opiniei publice, fiind de natură să aducă atingere independenţei sistemului judiciar, și creează dubii greu de înlăturat cu privire la independenţa magistraţilor, „acreditând ideea că activitatea procurorilor implicaţi în înfăptuirea procesului judiciar se desfăşoară cu încălcarea principiului consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, conform căruia procesul penal se desfăşoară conform dispoziţiilor prevăzute de lege”.
Andreea AMARIEI