pietricica turism

muraru

* în exclusivitate pentru „Ceahlăul” marcă înregistrată, actorul Vasile Muraru povesteşte cum a ajuns la Teatrul de Comedie

– Vasile, ai povestit în primele episoade ale interviului nostru despre facultate, profesori, colegi. Care a fost primul rol pe o scenă publică, cum te-ai descurcat?

– Păi, să zicem că primul a fost cel din 1974 de la Teatrul Tineretului în rolişorul ăla în care eram ajutorul valetului. Pe urmă, în 1976, la Bacău, tot înainte de facultate, şi înainte de a pleca în armată (după ce n-am intrat din prima încercare la IATC), am mers acolo să vorbesc cu Carol Isac, secretar literar la teatrul din Bacău, unul din cei mai buni pe care i-am cunoscut – o paranteză, Caietele teatrului din Bacău erau deosebite, poate cele mai bune din ţară în vremea aceea. Tocmai se pregăteau să pună în scenă “O noapte furtunoască” pentru cei de la televiziune, acolo la Bacău. Erau la lectură. I-am povestit că am dat la teatru şi am picat. “Ştii să citeşti? – m-a întrebat. Zic da. “Hai încoa”. M-a luat şi mi-a zis: “Hai, citeşte Spiridon”. L-am convins. Am început repetiţia şi am rămas. Am jucat primul rol pe o scenă profesionistă – rolul lui Spiridon din “Noaptea furtunoască” la Teatrul “Bacovia” din Bacău. Un rol care mi-a ieşit bine. Erau în distribuţie actori mari – de provincie, dar mari – Constantin Coşa, Puiu Burnea, Şerban, Doina Deleanu, Drăgoi. Un spectacol reuşit, reuşit. A fost o perioadă frumoasă dar grea. Mi-aduc aminte că mâncam dimineaţa doar un patrician şi asta era mincarea până seara.

– Cum ai ajuns la Teatrul de comedie “Constantin Tănase”?

– Am terminat facultatea. În anul patru, la “Casandra” la teatrul sudenţilor, am jucat “Undeva o lumină”, a lui Gelu Motoc de la Vâlcea şi “Doi tineri din Verona”, de Shakespeare. Mai jucasem şi în anul II, la clasa Sandei Manu. Dar m-a chemat profesoara şi mare actriţă Beate Fredanov (care mă picase la prima recitare la examenul de admitere) să joc Vlad Ţepeş în piesea “A treia ţeapă” de Sorescu. Mă duc la ea la clasă: “Domnul Muraru, ştiţi, ne-am gândit să…” Zic: “Doamnă, eu sunt băiatul ăla pe care l-aţi picat la admitere”. “Da, erai prea crud, trebuia să te mai coci puţin”, îmi răspunde. “Păi, şi dacă mă coceam şi nu mai veneam deloc?” – îi zic. “Nu se putea să nu vii. Iată că ai şi venit” – mi-a spus râzând. În sfârşit… Acolo, la spectacol, au venit mai mulţi directori la “Casandra” să vadă spectacolele de absolvire. A venit Silviu Stănculescu de la Teatrul de comedie şi m-a chemat. M-am dus la el. Imediat au sărit actorii mai în vîrstă: “Cum, ţi-a promis că te ia? Păi, mai întâi trebuie să mergi în provincie”. Aşa era cutuma pe vremea aceea: cîţiva ani în provincie apoi… El vroia să mă ia. A venit doamna Doina Deleanu de la Teatrul “Giuleşti”, actualul “Odeon” şi mulţi alţi directori, dar niciunul nu putea să mă ia că săreau cei în vârstă în sus. Iar repartiţia mea era pentru Teatrul din Satu Mare. A vrut să mă ia la un moment dat Cornel Nicoară la Teatrul Tineretului, dar nu am vrut să vin şi i-am cedat postul lui Timuş. Până la urmă m-am dus la Teatrul ”Tănase”, direct la director. “Ooo, bine ai venit, adă negaţia”. “Cum să aduc negaţia, că am repartiţia tocmai la Satu Mare?”. N-aveam încotro, fără negaţie nu mă putea primi. În sfârşit, ce să fac?, m-am dus la Satu Mare. Trebuia să merg la Partid după negaţie. Dar acolo, ce să vezi: tocmai se aştepta vizita Tovarăşului. Treaba era încurcată rău.

– Ai nimerit cum nu se putea mai rău, trebuia să vină Ceauşescu. Ai mai putut intra la Partid?

– Să vezi, am intrat, şi chiar mai uşor decât mă aşteptam. La Comitetul judeţean de partid era mare fierbere, toţi tremurau. Da, stai să vezi. Cei de la poartă mă întreabă: “De unde sunteţi, ce doriţi?”. “De la Bucureşti”, le zic grăbit. Au crezut că sunt din delegaţia oficială şi nu m-au mai întrebat nimic. Tremurau de frică. “Poftiţi!”, îmi zice. Şi m-am trezit în biroul secretarului cu propaganda. Când m-a văzut tovarăşul secretar şi i-am spus cine sunt, m-a şi luat la rost: “Aha, tu eşti ăla care nu te-ai prezentat la post…” Motivez fâstâcit că eram căsătorit şi soţia era la Bucureşti, că e repartizată acolo etc etc. “Dar, ce, aici la noi nu ar găsi post de profesor? La Cluj ar putea găsi”, îmi zice şi continuă să mă “prelucreze” tovărăşeşte. “Bine, zice la un final, îţi dau o detaşare”. Probabil că era bucuros să scape mai repede de mine că venea Tovarăşul şi îl încurcam. Iau hârtia şi mă duc la Teatru după detaşare. Mă ia în şuturi şi directorul de acolo. Dar sună imediat telefonul. Auzeam cum îi spune tovarăşul de la judeţ: “Vezi că vine băiatul acela, să îi dai detaşare. Am primit telefon şi de la Bucureşti”, îi spunea directorului. Nu ştiu dacă primise. “Da, să trăiţi!, îi dau imediat”, zice. Mi-a dat detaşarea şi am plecat. Am stat de două ori câte patru luni fără leafă, după aceea mi-a mai dat o detaşare mai scurtă, apoi am mai stat vreo două sezoane tot fără leafă. Pe urmă a mers Arşinel la Hegheduş de la Cultură, care a dat i-a dat aprobare să ţină un concurs pentru Teatrul de revistă din Bucureşti; nu prea mai aveau actori tineri. Mi-a dat o derogare şi am dat concurs. Aşa am intrat la Teatrul “Constantin Tănase”, unde sunt şi astăzi. Ceea ce îţi povestesc se petrecea prin anul 1981.

A consemnat Nicolae SAVA