tg harpa 2016Zeci de mii de nemțeni, din 31 de localități ale județului nostru, se vor putea racorda la rețeaua de gaze naturale, datorită proiectelor finanțate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.

Semnarea contractelor în această perioadă este o dovadă clară a angajamentului Guvernului condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu, președintele PSD, față de dezvoltarea Neamțului.

Valoarea totală a investițiilor se ridică la 212,793,384.40 lei, adică aproape 𝟒𝟑 𝐦𝐢𝐥𝐢𝐨𝐚𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐞𝐮𝐫𝐨. O sumă impresionantă, care va contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții pe meleagurile nemțene.

Când vorbim despre aducerea gazului natural în zeci de localități nemțene, vorbim despre normalitate și confort.  Ca președinte al PSD Neamț, simt o bucurie unică atunci când demersurile noastre se concretizează, cum este și acest caz. Cu siguranță, nu va fi ultimul, sunt n investiții de făcut și în alte domenii la fel de importante, precum Sănătate, Apă-canal sau Educație, iar noi facem tot posibilul ca aceste investiții să se concretizeze.

Felicitări autorităților locale și asociațiilor de dezvoltare intercomunitară care au accesat fonduri prin Anghel Saligny și mult success tuturor în implementare!

PSD este mereu pentru Oameni și sprijină TOATE primăriile care se implică în accesarea de fonduri, indiferent de culoarea politică a primarului. 𝐂𝐫𝐞𝐝𝐞𝐦 𝐜𝐮 𝐭𝐚̆𝐫𝐢𝐞 𝐜𝐚̆ 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐞𝐬𝐮𝐥 𝐧𝐞𝐦𝐭̦𝐞𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭 𝐝𝐞𝐜𝐚̂𝐭 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐦𝐢𝐳𝐚̆ 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚̆.

Ne dorim ca Neamțul să prospere și să ofere o viață mai bună tuturor locuitorilor săi, iar împreună putem atinge acest obiectiv!

Proiectele aprobate pentru rețea distribuție gaze naturale vizează investiții în următoarele localități nemțene:

  1. Bălțătești
  2. Bîra
  3. Boghicea
  4. Drăgănești
  5. Dulcești
  6. Făurei
  7. Icușești
  8. IonCreangă
  9. Mărgineni
  10. Moldoveni
  11. Bahna
  12. Pângărați
  13. Petricani
  14. Agapia
  15. Grumăzești
  16. Răucești
  17. Ruginoasa
  18. Sagna
  19. ȘtefancelMare
  20. Dragomirești
  21. Războieni
  22. Bodești
  23. Girov
  24. Dobreni
  25. Gârcina
  26. TârguNeamț
  27. Tașca
  28. Timișești
  29. Tupilați
  30. Urecheni
  31. Zănești
  32. Români

Cu respect, Daniel Harpa, președintele PSD Neamț

Articolul precedentA vrut să igienizeze stupi și a dat foc la o hală
Articolul următorFOTO. Incendiu devastator la Oglinzi
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.