„Tu eşti cela care scrii poveşti di pi la noi? Da’ pi asta o ştii?!”
Orice cititor atent şi pasionat de domeniu a observat că, în doar câţiva ani, în judeţul Neamţ, cartea documentară şi-a aflat un autor de elită, care apare – fie singur, fie alături de alţi colegi – pe copertele celor mai multe volume apărute în ultima vreme: Daniel Dieaconu. Profesorul de la Grinţieş – o adevărată bibliotecă documentară – a scris despre evrei, despre ţigani, despre legionari, despre tâlharii care au haiducit prin Munţii Neamţului. Mergând pe urmele unor vrednici de pomenire culegători de legende, el a promovat toate poveştile care fac parte din folclorul muntenilor din zonă, în special cele legate de Muntele Ceahlău. El are meritul de a promova, precum făcea altădată regretatul Gheorghe Iacomi, turismul pe munte, insuflând această pasiune şi în rândul elevilor săi sau al altora care participă la proiectele lui. Despre câteva din izbânzile sale ne vorbeşte într-o scurtă convorbire de săptămâna trecută.
– Este impresionantă, întotdeauna, în scrierile tale, cele mai multe dintre ele documentare (până acum), multitudinea de informaţii pe care le dai cititorului. Cum reuşeşti să te documentezi cu atâta acribie?
– Încă din facultate am început să adun documente, să cumpăr nenumărate cărţi, colecţiile de documente publicate etc. Când am început să caut documente despre evrei, deja adunam şi despre ţigani. Foarte important este faptul că am rămas în legătură cu foştii mei colegi, care (bravo lor!) lucrează la CNSAS, la Muzeul de Istorie al României, la arhivele ieşene, la DANIC (Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale), la Biblioteca Universitară din Cluj (unde au un fond de carte veche extraordinar donat de Constantin Sion). Nu mai puţin important este faptul că am colaborat cu ne-istorici, dar pasionaţi de istorie, precum Alexandru Ungureanu, inginer şi ofiţer, coautor la cartea cu haiducii, ce a fotocopiat mii de file din dosare DANIC, care pot oferi multe teme pentru viitoare cărţi. Sau un alt inginer, dl. Viorel Nicolau, care a fotocopiat şi interpretat, cu sprijinul dlui. Nicolae Dumitraşcu de la Arhivele Statului, mii de file de dosare ale arhivelor nemţene. Doar la „bandiţii” Pantelimon şi Baltă au fost vreo 1.200 de file cercetate şi în carte au ajuns doar vreo 30 de pagini…
– Că eşti riguros în emiterea de informaţii se ştie. Nu ai încercat să fabulezi, pe ici pe colo, pentru a da o notă de senzaţional unor articole, lucru practicat de majoritatea jurnaliştilor de succes?
– Am prezentat mai întotdeauna şi latura romanţioasă, care a existat la mai toate subiectele abordate şi nu a fost nevoie să inventez eu. În cazul poveştilor şi legendelor culese din munţii Neamţului am încercat să adaug, pe ici pe colo, câte o notă de adevăr istoric, să le plasez într-o epocă, dar încercând să nu afectez arhitectura naraţiunii. Am fost surprins să văd că au fost repede preluate şi au apărut, sub diverse semnături, cu specificaţii de genul, „asta este povestea, aşa cum am scris-o eu, aşa o ştiu eu de la bunică-mea”. Acest lucru nu poate decât să mă bucure, nu contează cine le prezintă, important e să fie cât mai cunoscute, căci poveştile din munţii noştri merită.
– Cu lucrarea „Mituri şi legende în Muntele Ceahlău” ai luat Premiul I la Simpozionul naţional „Universul ştiinţelor” de la Iaşi, tu fiind cel care a adus în ultimii ani la lumina tiparului subiectul, făcându-l mult mai evident decât alţi antecesori. De unde le ştii?
– Mai greu a fost la început până am publicat prima antologie de legende. Nu mai trebuia să umblu eu din bătrân în bătrân, veneau ei la mine: „Tu eşti cela care scrii poveşti di pi la noi? Da’ pi asta o ştii?!”. De asemenea, am primit manuscrise ale unor autori populari, care au scris în versuri sau în proză, cu mult talent. Trebuie să amintesc pe Gheorghe Baltă din Buhalniţa, care a versificat câteva legende aflate la Izvorul Alb de la un cioban (le-am primit de la fiul său Constantin din Tarcău), sau Constantin Andraş din Bistricioara, autor al unor deosebite poveşti în versuri ale muntelui, pe care le-am primit de la fiul său ce-i poartă numele.
– Mulţumesc, deocamdată, pentru atât. Vom mai vorbi despre pasiunile tale şi despre viitoarele cărţi altădată.
A consemnat Nicolae SAVA
Multa sanatate domnului profesor Dieaconu. Este un fiu de pe Valea Muntelui care ne face cinste si care incearca (si reuseste), sa „starneasca lumea”. Ma simt onorat ca pot sa-l ajut, dar munca mea este infinit mai usoara decat ceea ce reuseste dumnealui sa realizeze.