Cuțitarul de la Agapia, căutat de 30 de polițiști cu câini de urmă în Pădurea de argint

Răducu Bălțătescu (43 de ani), individul care și-a înjunghiat nevasta, soacra și socrul (chiar de ziua lui onomastică), în după-amiaza de 21 mai, este căutat de circa 30 de polițiști, cu câini de urmă, în Pădurea de argint. Imediat după ce și-a atacat familia, el a fost văzut de sătenii din Agapia, alergând spre pădure, cu cureaua de la pantaloni în mână. Pe drum și-a abandonat telefonul mobil, lăsându-l pe stradă, pur și simplu. Polițiștii de la Secția Rurală Tîrgu Neamț, cei de la Serviciul de Investigații Criminale, plus mascații de la Serviciul de Acțiuni Speciale au făcut căutări până la lăsarea întunericului și le-au reluat în această dimineață. Câinii de urmă au condus conductorii până la un pârâiaș din pădure, după care au pierdut mirosul. În această dimineață, au fost duşi dincolo de apă și li s-a dat, din nou, comanda să caute. Una dintre ipoteze este că Bălțătescu s-ar fi putut spânzura de vreun copac. Cu ani în urmă, un frate de-al lui s-a sinucis în același mod.

Bărbatul era perceput ca un tip tăcut și închis în el. Nu prea povestea despre sine nimănui, dar izbucnea violent de câte ori consuma alcool. În plus, își teroriza soția din cauza geloziei. Acest lucru a determinat-o pe femeie să-și ia copiii duminică, 20 mai, și să se mute la părinți. Peste doar câteva ore, însă, Bălțătescu s-a dus la casa socrilor și a făcut scandal. Polițiștii l-au potolit și l-au chemat la post, în ziua de 21 mai. S-a dus, și-a cerut scuze, a spus că plătește amenda, numai că după aceea a eșuat în primul bar și a tot băut până s-a hotărât să se „răzbune”, a pus mâna pe cuțit și a dat unde a nimerit. Copiii nu erau acasă în momentul atacului, altfel nu se știe dacă ei ar fi scăpat.

În momentul de față, starea celor trei victime este stabilă. Soția lui Bălțătescu a fost operată la Piatra-Neamț, i s-a scos cuțitul din piept, și, ulterior, a fost transferată la Iași, pentru reconstrucție mamară, pentru că are un sân tăiat. (C.M.)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

150 de milioane de euro pentru stocarea energiei: toate firmele din România pot depune proiecte până la 30 octombrie

Ministerul Energiei pune la dispoziția întreprinderilor din România o...

Botoșani. Percheziții într-un dosar cu acuze de uz de armă fără drept și braconaj

Două percheziții domiciliare au avut loc în localitatea Cătămărești...

Temperaturi estivale în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza și a...

Nodul rutier Bacău Nord se deschide pe 5 septembrie

Întreaga centură ocolitoare a municipiului Bacău va fi deschisă...

FOTO. Suceava. Două persoane au murit carbonizate în urma unui accident la Fântâna Mare

Actualizare: Polițiștii au stabilit identitatea victimelor care au murit...