Cu trei luni înainte de moarte, Grigore Vieru a fost premiat la Vânători-Neamţ

Grigore Vieru si-a lansat astazi cartea Taina care ma apara; in imag

Vineri, cel care a scris versurile cunoscutului cântec “Casa părintească nu se vinde”, dar şi alte numeroase şi geniale poezii, unele intrate în foclor, Grigore Vieru, ar fi împlinit 79 de ani. Născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererâta din fostul judeţ Hotin, pe teritoriul de azi al Republicii Moldova,  marele luptător pentru impunerea limbii române şi scrierea cu caractere româneşti a acesteia şi slavone, şi-a îndeplinit dorinţa sa arzătoare de a ajunge în România de dincoace de Prut, abia în 1974, când Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În 1977, la invitaţia Uniunii Scriitorilor din România, Vieru vizitează, împreună cu soţia, mai multe oraşe din România: Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca şi Iaşi. Un an mai târziu, prin apariţia la editura Junimea a volumului “Steaua de vineri”, cu un cuvânt-înainte semnat de Nichita Stănescu, se rupe tăcerea între scriitorii români de pe ambele maluri ale Prutului.

În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare “Andersen”. În acelaşi an apare cartea de versuri “Rădăcina de foc”, la Editura Universul din Bucureşti (director Romul Munteanu). În 1989,  este ales deputat al poporului, iar în 1990, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace.

În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române. La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii, iar în 2000 este decorat cu Medalia guvernamentală a României “Eminescu – 150 de ani de la naştere”.

La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. La 48 de ore după accident, inima lui Grigore Vieru a încetat să bată. Cu câteva luni înainte de tragicul său accident (în octombrie), poetul a fost în Neamţ, la “Serile de poezie de la Vânători-Neamţ”, unde a primit acest premiu anual, acordat de Academia de Poezie şi Primăria Vânători Neamţ, manifestare iniţiată şi continuată vreo 10 ani de poetul Daniel Corbu. Aici, în seara zilei de 22 octombrie 2008, pe scena căminului cultural, Grigore Vieru, alături de prietenul său mai tânăr care i-a pus versurile în cântec, Fuego, cunoscutul cântăreţ de folclor, a susţinut un recital de versuri din creaţia sa. A fost ultimul său drum în România, tărâmul atât de dorit şi îndrăgit de marele poet. (N. SAVA)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...