Cristian Livescu: „Sunt multe detalii despre Eminescu ce trebuie repuse în lumină”

Unul din criticii literari care s-au dăruit cercetării vieţii şi creaţiei eminesciene mai mult decât alţii, cea mai recentă (care îi va marca bibliografia) fiind cea despre „caietul vienez” al Poetului, este Cristian Livescu. Zilele trecute l-am întrebat dacă este mulţumit cu acest prag al cercetării despre creaţia eminesciană sau îşi va continua demersul său. „Eminescu nu poate fi lăsat deoparte, cum îşi închipuie unii, care s-au grăbit să-i bareze calea difuzării sale în străinătate, alde Patapievici şi ai săi, considerându-l depăşit şi „expirat”. Va să zică noi putem să-i recitim pe Dante, pe Shakespeare, pe Poe sau Rimbaud, fiecare generaţie altfel, iar alţii, de pe-afară, n-au a face cu Eminescu (nici măcar cu proza lui fantastică, din care vin Mircea Eliade şi Cărtărescu), Eminescu, pe care Rosa del Conte îl considera printre geniile definitorii ale Europei. De aceea, cred că lupta pe acest plan nu s-a încheiat nici pe departe odată cu tipărirea integrală a manuscriselor sale de către Academia Română, salvate astfel de la distrugere, ci trebuie să continue, până ce va fi recunoscut ca atare între geniile de performanţă canonică ale umanităţii. În ceea ce mă priveşte, pregătesc un studiu de imagologie asupra marelui poet (asupra lui, dar şi, comparativ, asupra lui Creangă şi Caragiale), despre felul în care contemporanii au văzut în el un geniu în formare, iar mai apoi un geniu autentic şi reprezentativ pentru naţia română. Sunt multe detalii care merită decupate şi re-puse în altă lumină” – ne-a declarat criticul literar.

Autor:

Ultima ora

Ceremonie militară dedicată memoriei generalului Nicolae Dăscălescu

Militarii Batalionului 634 Infanterie „Mareșal Józef Piłsudski”  Piatra Neamț,...

Neamț. ROADPOL Safety Days: 330 de sancțiuni aplicate și 28 de permise reținute

Poliția Rutieră a aplicat 330 de sancțiuni contravenționale, în...

Neamț. Accident din neatenție la Roman – un bărbat a fost transportat la spital

Un accident de circulație soldat cu rănirea unei persoane,...

Botoșani. Șase percheziții într-un dosar de proxenetism. Trei persoane au fost duse la audieri

Polițiștii botoșăneni au efectuat, miercuri dimineață, 23 septembrie, șase...

VIDEO-FOTO. Prima ninsoare din 2026 pe Ceahlău

Iarna și-a intrat deplin în drepturi pe Ceahlău chiar...