Cristian Livescu: „Revistele de cultură duc în lume identitatea unei comunităţi”

Felicitări, Cristian Livescu, pentru premiul obţinut la Iaşi, în cadrul galei de închidere a Zilelor „Convorbiri literare”, de săptămâna trecută. Ce reprezintă pentru dumneata şi pentru redacţia revistei acest premiu?

– Mulţumesc pentru felicitările adresate. Într-adevăr, în palmaresul din acest an al premiilor revistei ieşene „Convorbiri literare”, cea mai longevivă publicaţie literară din ţară, care numără 146 de ani de la înfiinţare, cu o lungă şi bogată tradiţie, se află şi Premiul pentru publicistică literară şi culturală, acordat revistei „Antiteze” din Piatra Neamţ. Suntem realmente recunoscători „bătrânei doamne” din Capitala Moldovei pentru acest semn de preţuire care ni-l face nouă, celor ce trudim – cu plăcere dezinteresată, hedonistă! – la scoaterea acestei reviste. Se confirmă faptul că în spaţiul moldav, revista „Antiteze” şi-a câştigat un loc distinct, prin cele câteva dominante ale sale: promovarea autorilor şi tradiţiei nemţene, deschidere şi receptivitate faţă de cultura română şi cultura europeană, prezentarea Târgului anual de carte de la Piatra Neamţ, consacrarea cvasi-monografică a unor topos-uri culturale reprezentative din ţinutul Neamţ, realizarea împreună cu Centrul pentru Studii de Imagologie Literară a unor anchete şi cercetări privind cota de influenţă şi receptivitate pentru scriitorii români de azi etc. Revista noastră este editată de Societatea Scriitorilor din judeţul Neamţ, cu sprijinul Consiliului Judeţean, care susţine financiar proiectul ca editare şi tipărire, fără nici un fel de alocări salariale sau de indemnizaţii.

Care va fi situaţia revistelor de cultură, de la noi, din Moldova, în perspectiva regionalizării?

– Revistele de cultură, dar în general, instituţiile culturale, definesc şi conferă identitate unui spaţiu – în cazul nostru judeţul Neamţ. E un lucru care nu mai trebuie demonstrat. Iată, de când este închis Teatrul Tineretului (cu toate eforturile trupei de a se face prezentă pe scene lăturalnice) parcă lipseşte ceva trainic, definitoriu, de suflet, ţinutului acesta al nostru; lipseşte afişul, lipsesc evenimentele, lipsesc festivalurile, lipsesc invitaţii de marcă – ce mai? Suntem scoşi din geografia teatrală, unde ne situam până nu de mult atât de „în faţă”. Iar noi, parcă suntem mai săraci. La fel şi revistele de cultură – ele duc departe, în ţară, în lume, mesajul că în acest colţ de Românie trăiesc şi respiră sufleteşte oameni de talent şi sensibilitate. Fără ei, fără tradiţia din spatele lor, fără starea de creativitate care îi animă, locul acesta ar fi arid şi searbăd, insipid şi tern – un pustiu ameninţat mereu de furtunile de nisip. Regionalizarea nu va reprima acest suflu de originalitate care animă comunităţile, dimpotrivă. Am participat recent la un colocviu pe tema valorificării resurselor culturale în perspectiva regionalizării şi am exprimat acest punct de vedere grav-optimist. Regiunea de nord-est beneficiază de resurse spirituale puternice, pentru fiecare dintre judeţele care vor intra în componenţa sa; pe cât e de săracă, pe atât de viguroasă este ea în planul culturii. Aici, cu istoria şi vetrele de tradiţie nu te poţi juca: anulându-le sau ignorându-le, mutilezi oamenii, îi trimiţi în rândul zombilor! Or, cred că în continuare autorităţile publice trebuie să ţină cu dinţii, cu disperare, aş spune, de toate poziţiile privilegiate câştigate cu greu pe planul identităţii spirituale. Patriotismul local va fi cel care va duce în spate viitorul naţiei, o va face să nu se piardă, să nu se disperseze, cu toate aversele de neant care ne dau târcoale.

Înţeleg că revistele noastre sunt de fapt bunuri de patrimoniu.

– Aşa este. Ele duc peste tot în lume identitatea unei comunităţi. Şi mai este ceva: ele ridică, sporesc cota şi valoarea unui spaţiu. Am să amintesc ceva, o durere surdă pe care elita culturală de la noi o suportă acum, à propos de regionalizare. Ştii că de mai bine de 15 ani, în Consiliul judeţean, am susţinut înfiinţarea cu necesitate a unei universităţi de stat la Piatra Neamţ, cu specific eco-socio-turistic, spre a avea o împlinire a efortului din liceele şi colegiile noastre. Promisiuni şi entuziasme cu duiumul… Din păcate proiectul a fost ratat: alde Creangă, Drexler, Vârlan şi cine or mai fost pe la Învăţământ, plus politicienii lăudăroşi, puteau lăsa ceva durabil şi esenţial în urma lor… Acum, când se pune problema regionalizării, existenţa universităţilor devine element major în punctele acordate unei candidate sau alta, spre a deveni capitală, ca şi existenţa teatrelor, a muzeelor, a revistelor de cultură… Aici stau de fapt caratele unei comunităţi. Piatra Neamţ a ratat o asemenea şansă.