vaslui bloc crimaO crimă înfiorătoare s-a petrecut, joi noapte, 29/30 octombrie, în oraşul Negreşti (Vaslui).

Trei tineri (de 14, 16 şi 18 ani) au dat buzna peste o bătrână de 93 de ani, au înjunghiat-o de mai multe ori, apoi au stropit-o cu vodcă şi i-au dat foc.

Victima, Maria Paraschiv, era soţia unui fost medic ginecolog şi locuia singură într-un bloc din centrul oraşului, situat în apropierea Primăriei.

În scurt timp, anchetatorii au identificat autorii. În urma cercetărilor, s-a stabilit că, în cursul serii de joi, cei trei băieţi au spart un magazin din apropiere, de unde au furat băutură, pe care au şi consumat-o în casa adolescentului de 18 ani. După spargerea magazinului, s-au gândit că ar fi putut fi surprinşi de camera de supraveghere din zonă, aşa că au smuls-o de pe stâlp.

Băuţi peste măsură, tinerii s-au înarmat cu două cuţite şi o şurubelniţă şi au dat buzna peste vecina de 93 de ani. Au spart uşa şi au înjunghiat-o de mai multe ori, apoi au început să caute bani. Nu au găsit, aşa că au stropit victima cu vodcă şi i-au dat foc.

Toate probele i-au indicat pe cei trei drept autori ai crimei. La percheziţia locuinţei tânărului de 18 ani s-au găsit cuţitele şi camera de supraveghere smulsă de pe stâlp. După ore în şir de audieri, adolescenţii de 14 şi 16 ani şi-au recunoscut faptele. Tânărul de 18 ani fiind la spital în comă alcoolică, va fi audiat imediat ce starea de sănătate va permite. (ZCH NEWS)

Articolul precedentACTUALIZARE Mărturie despre Adrian Rugină: „Este unul dintre eroi… A reuşit să iasă teafăr, apoi a intrat înapoi să ajute la salvarea altor vieți!”
Articolul următorACTUALIZARE LIGA A II-A: Etapa a XI-a * Rezultate * Clasament
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.