ACTUALIZARE Mărturie despre Adrian Rugină: „Este unul dintre eroi… A reuşit să iasă teafăr, apoi a intrat înapoi să ajute la salvarea altor vieți!”

Adrian RuginaACTUALIZARE: Mărturie emoţionantă despre Adrian Rugină de la cântăreaţa Sorina Mihalache (fondatoare Lala Band): „El este unul dintre eroi… A reuşit imediat să iasă teafăr din club, apoi a intrat înapoi să ajute la salvarea altor vieți, și n-a mai ieșit viu. Am aflat despre moartea lui de la prietenii noștri comuni. Sunt afectată de tot ce s-a întâmplat”, a declarat Sore pentru www.ziarulring.ro.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Adrian Rugină, fost membru al trupei Teuton, născut şi format muzical la Piatra-Neamţ, dar stabilit ulterior în Bucureşti, este una din victimele incendiului devastator de la Clubul „Colectiv”.

Adrian Rugină avea 38 de ani, era absolvent al Academiei de Studii Economice, însă nu a renunţat niciodată la pasiunea sa pentru muzică. În ultimul timp era toboşarul trupei Bucium şi se ocupa cu organizarea de concerte. Se pare că vineri seara era în clubul în care a izbucnit incendiul în calitate de spectator.

Pe pagina sa de Facebook, plină cu fotografii de la concerte, curg mesajele din partea prietenilor şi a cunoscuţilor care au aflat, sâmbătă în jurul orei 13, că Adrian Rugină este una dintre victime.

„O veste grea, din păcate! A murit un Om drag aseară în incendiul de la clubul din Bucureşti. Amintiri extraordinare mă leagă de el, de pe vremea când cântam în Teuton. Dumnezeu să te odihnească!”, a anunţat, pe pagina sa, Adi Beznă. (C. MIRCEA)

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...