Costel Enache a fost nominalizat de “Gazeta Sporturilor” pentru categoria “cel mai bun antrenor al anului 2017”, tradiţionala anchetă de final de an a prestigiosului cotidian de sport.
Alături de antrenorul pietrean, care pregăteşte formaţia de Liga I FC Botoşani, sunt nume prestigioase ale fotbalului românesc: Mircea Lucescu, Gheorghe Hagi, Ladislau Boloni, Dan Petrescu, Mircea Rednic sau Cosmin Contra. Dacă doriţi să-i acordaţi votul dv. lui Costel Enache o puteţi face AICI.
Costel Enache a jucat fotbal la cel mai înalt nivel (Liga I) timp de mai bine de 16 ani, mare parte din această perioadă fiind dedicată formaţiei Ceahlăul Piatra Neamţ (1990-1998, 1999-2005). A mai evoluat la Naţional (Progresul) Bucureşti (1998-2000) şi UTA (2005-2006). A antrenat pe Petrotub Roman (2008-2011), Ceahlăul Piatra Neamţ (2011-2013), CSMS Iaşi (2013-2014), România U19 (2015-2017) şi FC Botoşani (2017-prezent). (M. CONSTANTINESCU; FOTO: G. CRĂCANĂ)