0:00

Contractul de asigurare socială, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Orice persoană care are nevoie să-şi completeze vechimea în muncă sau venitul lunar asigurat în vederea obţinerii unor drepturi de pensie se poate asigura potrivit Legii nr.263/2010 pe bază de contract de asigurare socială. De asemenea, se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială şi avocaţii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public.Pot încheia un contract de asigurare și acele persoane care desfăşoară activităţi de natură profesională în țările Uniunii Europene, cât şi orice asigurat care doreşte să îşi completeze venitul asigurat, în vederea obţinerii ulterioare a unor drepturi de pensie mai mari.

Contractul de asigurare socială se încheie între persoana interesată sau, după caz, tutorele, curatorul sau mandatarul acesteia desemnat prin procură specială şi casa teritorială de pensii competentă, în funcţie de domiciliul sau reşedinţa persoanei şi produce efecte de la data înregistrării acestuia la casa teritorială de pensii. Neplata contribuţiilor de asigurări sociale datorate în baza contractului de asigurare determină rezilierea acestuia.

Pentru anul 2014 nivelul minim al venitului lunar asigurat este de 804 lei, iar  nivelul maxim  este de 11.490 lei. Având în vedere că sistemul public de pensii este organizat şi funcţionează având ca principiu de bază  principiul contributivităţii, drepturile de pensie cuvenindu-se în temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite – prin raportarea veniturilor lunare asigurate la salariul mediu brut lunar din luna respectivă, comunicat de Institutul National de Statistica si Studii Economice –  sunt persoane care au dorit să se asigure la un venit egal sau chiar mai mare decât câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014, cel mai mare venit asigurat fiind  în sumă de 10.000 lei.

Precizăm faptul că la data de 30 aprilie 2014 la nivelul Casei Judeţene de Pensii Neamţ erau active un număr de 2.478 contracte de asigurare, în primele 4 luni ale anului instituţia încheind un număr de 315 contracte noi de asigurare dar a reziliat şi un număr de 190 contracte pentru care asiguraţii nu au mai achitat obligaţiile de plată prevăzute în contractele de asigurare încheiate. (Director Executiv, Sandu Cezar AANEGROAE)

Articolul precedentDragoş Negreanu, locul 3 la Olimpiada Internaţională de Chimie
Articolul următorITM Neamţ: Amenzi de 333.500 lei în luna aprilie