Nemțenii care doresc să încheie un contract de asigurare socială și să își asigure bătrânețile, trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar. Salariul minim a crescut anul acesta la 3.000 de lei și, în consecință, contribuția lunară ce trebuie achitată s-a majorat la 750 de lei, față de 638 de lei cât era anul trecut.
”În cazul asiguraților care au încheiat contracte de asigurare socială conform Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale o constituie venitul lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, dar nu mai puțin decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. În consecință, începând cu data de 1 ianuarie 2023, nivelul minim al venitului lunar asigurat înscris în contractul de asigurare socială, încheiat în baza Legii nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este de 3.000 de lei, contribuția de asigurări sociale datorată pentru acest venit este de 750 de lei”, conform Casei Județene de Pensii Neamț
În aceste condiții, toate veniturile asigurate înscrise în contractele de asigurare socială al căror nivel se situează sub nivelul minim de 3.000 de lei, se vor modifica din inițiativa Casei de Pensii, prin notificarea asiguratului. Contractele de asigurare sociale dau posibilitatea asigurării retroactive pentru o perioadă de cel mult 6 ani, în care poate fi solicitată asigurarea pentru una sau mai multe perioade de timp, continue sau disparate. Contractele se încheie doar pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă și numai pentru perioade anterioare. (G.S.)