Congresul Partidului Liberal Reformator care s-a desfășurat în perioada 1-2 august într-o sală a Parlamentului României, unde Călin Popescu Tăriceanu este președintele Senatului, a pus practic bazele unei noi formațiuni politice, care însă are deja reprezentare în forul legislativ național. Conform așteptărilor, Călin Popescu Tăriceanu a candidat singur la funcția de președinte și a câștigat, după care și-a lansat imediat candidatura la prezidențiale. Amănuntele privind restul oamenilor aleși în diferite funcții nu au mai interesat pe nimeni, lumea privind curioasă la invitații de marcă: premierul Victor Ponta, vicepremierii Gabriel Oprea și Daniel Constantin, alături de politicieni din Republica Moldova, fostul premier Ioan Sturza, actualul vicepremier Tatiana Potâng, vicepreședintele PLR al Republicii Moldova, cât și spre reprezentanți ai societății civile, analiști politici, cum ar fi Zoe Petre, Cristian Pârvulescu, Alexandru Cumpănașu sau sociologul Alfred Bulai. În conducerea noului partid s-au făcut remarcați foști lideri și miniștri PNL, cum ar fi Radu Stroe, Daniel Barbu, Daniel Chițoiu, Ovidiu Silaghi, Adrian Gerea sau fostul pedelist Mihai Stănișoară.
2014, anul trădării în PNL
Așa cum era de așteptat primul care a luat cuvântul a fost Călin Popescu Tăriceanu: ”Salut oaspeții noștri care ne-au onorat cu prezența astăzi. Crezul meu de bază sunt principiile liberale și vreau să vă mărturisesc că am avut și am un sentiment de mândrie pentru că din cele două partide politice istorice, Partidul Național Țărănesc și PNL, doar ultimul a rezistat în această perioadă complicată prin forța ideilor și principiilor. Din păcate anul 2014 este anul trădării în PNL. Această trădare este făcută tocmai de cei care trebuiau să ducă mai departe tradiția partidului și care își văd doar interesele personale. Au trădat istoria și tradițiile. Odată cu această trădare au distrus și un proiect politic, numit USL. Au vândut Partidul Național Liberal lui Traian Băsescu. Domnul Iohannis a făcut o remarcă la adresa noastră, cum că suntem frații PSD-ului. Vreau să-l întreb retoric: dacă astăzi ar fi fost viceprim-ministru în Guvern, ce relație ar fi avut cu PSD? Trădătorii nu sunt aici, ci în altă parte. Cel care a fost un adversar permanent al PNL-ului, este simpaticul domn Traian Băsescu, mai exact dușmanul PNL-ului de 10 ani încoace. PDL-ul a fost primit cu aplauze în PNL. Eu nu mai înțeleg nimic. PNL-ul a devenit un partid fără identitate și fără ideologie. PLR este adevăratul partid de dreapta din România. Domnule premier Victor Ponta, suntem onorați că sunteți astăzi printre noi, reprezentați cel mai mare și mai puternic partid politic din România, amândoi vrem să facem mai mult bine pentru țară. Am convingerea că vom da un președinte românilor, chiar dacă va fi o competiție dificilă, dar vom reuși prin noi înșine!”
Premierul Victor Ponta, direct interesat în fărâmițarea dreptei a ținut un discurs la temă: ”Sunteți adevărații liberali ai României pentru că ați rămas fideli unui proiect numit USL și a dorinței celor peste șapte milioane de români de a-l demite pe Băsescu. De ceva timp am început să fac și eu distincție între a fi penelist și a fi liberal. Să nu uităm că nici un parlamentar, nici un președinte de Consiliu Județean, nici un consilier nu a fost ales în 2012 pe lista PNL sau PSD, ci pe lista USL. Vreau să mai precizez că funcția de președinte al Senatului a fost câștigată în 2012 pe lista USL de către PNL. Deci domnul președinte Tăriceanu își merită pe deplin această funcție. Vreau să-l asigur pe domnul Tăriceanu că dacă voi ieși președinte nu va avea în mine un președinte ca Băsescu care să-l hărțuiască, iar dacă va ieși domnia sa sunt convins că pe 22 decembrie 2014 îi vom spune împreună din Palatul Cotroceni, adio lui Băsescu”.
Pe lângă alegerea ca președinte a lui Tăriceanu noul partid s-a ales și cu 19 vicepreședinți. Noul președinte și-a afirmat și dorința politică europeană și anume aderarea la Grupul Liberal European. (C.T. STURZU)