Căldură mare, miros pe măsură

gunoi piatra 2014 02

Ieri, la orele amiezii, în toată splendoarea gradelor Celsius care te loveau în moalele capului, mai multe tomberoane de gunoaie erau pedepsite să suporte o greutate mai mare decât pot duce. Între gară și Piața Centrală, pe partea cu centura orașului, tomberoanele erau pline ochi, iar oamenii discutau indignați despre faptul că de joia trecută nu a mai venit nimeni să ridice un pai. Cei care au datoria de a strânge gunoaiele din Piatra Neamț au precizat că ora limită până la care tomberoanele sunt golite este 14, singura excepție fiind lunea.

„Ca să vă faceți o idee, lunea strângem aproximativ 130 t de gunoaie, iar în celelalte zile ale săptămânii, în jur de 90 t. Ca program de lucru, strângerea gunoaielor se face începând cu ora 6 dimineața, până la ora 14. La ora 6 pleacă mașinile din garaj. Sâmbăta este program de intervenție, în acele zone unde există o aglomerare mai mare și acolo unde suntem solicitați. Spre exemplu, avem și acum (aproximativ ora 15 – n.r.) mașini care nu s-au întors de pe teren”, a precizat Alexandru Tompea, directorul filialei Bratner din Piatra Neamț. Directorul Tompea a precizat că va merge personal să vadă dacă, după ora 14, tomberoanele din zona centurii au fost golite sau nu. (M. TEODOROF)

Autor:

Ultima ora

Început victorios pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj

Campionatele Mondiale de Canotaj se desfășoară între 24 și...

Bacău. 86 de kilograme de trufe fără documente legale confiscate de polițiști

Un bărbat de 47 de ani, din localitatea Măgura,...

O decizie șoc cu termen-limită pentru consilieri: astăzi trebuie să aleagă între mandat sau funcție

O reglementare, apărută deja în Monitorul Oficial, tulbură grav...

Bătaie încheiată cu cinci rețineri la Bozieni

Cinci persoane au fost reținute în urma unei altercații...

Început victorios pentru România la Campionatele Mondiale de Canotaj

Campionatele Mondiale de Canotaj se desfășoară între 24 și...

Bătaie încheiată cu cinci rețineri la Bozieni

Cinci persoane au fost reținute în urma unei altercații...

Ploi și vijelii în Regiunea Nord-Est

Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări cod...