Proiectul Erasmus+ derulat de Școala Gimnazială nr. 5 Piatra Neamț – Art and emotions – continuă cu o conferință internațională ce va avea loc în ziua de 11 mai, la Inspectoratul Școlar Judeţean Neamț. Tema conferinței, la care vor susține lucrări profesorii de la școlile partenere din Polonia, Italia și Spania, este „Bune practici pentru prevenirea conflictelor și violenței în școală”. Oaspeții din cele trei țări au ajuns la Piatra Neamț în data de 8 mai și au fost primiți de prof. Carmen Munteanu, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 5. Proiectul derulat de Școala Gimnazială nr. 5 aduce în sistemul educativ local metode care integrează și transformă emoțiile în artă. Copiii învață să-și accepte sensibilitatea și să-i dea sens prin exprimarea în pictură, dans, teatru, sport, iar profesorii deprind metode prin care să includă educația socio-emoțională în procesul instructiv obișnuit. Scopul acestui proiect este de a atenua comportamentul violent și conflictele în școli pentru o atmosferă calmă la ore și relații interumane pozitive. (C.I.)