Concursul „La izvoarele înţelepciunii”

biblioteca kirileanu

Zilele acestea, Biblioteca „Kirileanu” a finalizat selecţia echipei de 10 concurenţi calificată în finala celei de-a XXIV-a ediţii a Concursului literar „La izvoarele înţelepciunii”. Desfăşurată în parteneriat cu Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă” din Chişinău,  amicala competiţie dintre nemţeni şi basarabeni are anul acesta ca temă viaţa şi opera regretatului scriitor Dumitru Matcovschi, stins din viaţa în 26 iunie 2013 şi omagiat anul acesta în Republica Moldova sub semnul manifestărilor din „Anul literar Dumitru Matcovschi”, la 75 de ani de la naşterea sa.

Astfel, din cei 23 de eleve şi elevi ajunşi în faza judeţeană, juriul i-a selectat pe Lavinia-Nicoleta Budurcă, Ioana-Andra Creangă, Cristina Ionescu, Ana-Delia Neculăeş, Raluca-Ioana Tăbăcaru (de la Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş”, îndrumaţi de prof. Cristina Neculăeş), Patricia Archip, Adriana Butuc, Elvis Dumitru, Alexandra Lupu şi Bianca Pandelea (de la Colegiul Naţional „Gh. Asachi” şi pregătiţi de prof. Oana Zugravu). Eforturile tinerilor care au ales să se apropie de literatura de dincolo de Prut şi prin creaţia poetică a lui Dumitru Matcovschi, marele slujitor al limbii române în spaţiul basarabean, au fost răsplătite de Bibliotecă şi cu ajutorul unor sponsori generoşi precum Editura Humanitas (prin librăria sa din Piatra-Neamţ) şi Restaurantul „Diesel”, care au înţeles să încurajeze şi pe această cale paşii celor porniţi către „Izvoarele înţelepciunii”.

Aşadar, pe 5 iulie, când la Chişinău va avea loc etapa finală, cei 10 elevi din Neamţ se vor întâlni cu finaliştii din Republica Moldova într-un nou concurs dedicat mai cu seamă omagierii limbii române, literaturii ce consolidează idealul unităţii de neam şi spiritului mereu viu al redescoperirii de sine, sub semnul creativităţii şi prieteniei.  (N.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Botoșani. Prins cu droguri de mare risc în capsule pentru vape

    Un bărbat în vârstă de 37 de ani a fost reținut de procurorii...

    Cazul femeii acuzate de incendiul de la Oșlobeni – pagubă de 20.000 de lei!

    Revenim asupra cazului de la Oșlobeni, comuna Bodești, cu femeia acuzată că a...

    Avertisment APAVITAL Iași: seceta pune presiune pe sursele de apă și pe alimentarea din regiune. Cifre îngrijorătoare.

    Debitele reduse ale râurilor și scăderea resurselor disponibile în unele surse subterane îngreunează...

    Pompierii intervin la Biserica „Adormirea Maicii Domnului ” (Precista Veche) din Piatra Neamț. Risc de cădere a unor elemente din acoperiș

    Elemente din acoperișul Bisericii Precista Veche din municipiul Piatra Neamț s-au desprins parțial...

    Vaslui. O femeie a fost rănită în urma unui accident dintre două autoturisme

    O femeie a fost rănită în urma unui accident produs în această dimineață,...

    Tehnică militară pe drumurile din Neamț și Bacău

    Șoferii care circulă în aceste zile în zona Piatra Neamț trebuie să țină...

    Bacău. Bărbat mort după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

    Un bărbat de aproximativ 52 de ani și-a pierdut viața după ce a...