Protopopiatul Piatra Neamţ anunţă organizarea unui concert de colinde, vineri, 15 decembrie, de la ora 18:00, în sala “Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean Neamţ.
Evenimentul este organizat la inițiativa Arhiepiscopiei Iașilor, sub generosul generic “Nașterea Domnului – bucuria noastră”.
Vor interpreta corurile “Camena”, “Imperialii”, “Glasul Bisericii”, “Vlăstarele Ortodoxiei” şi “Floricica de pe Stâncă”.
“Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va fi prezent în mijlocul colindătorilor”, mai anunţă organizatorii.
Intrarea la acest eveniment este liberă. (ZCH NEWS)