Meteorologii au anunțat că județul Neamț se află sub cod portocaliu, fiind vizat de ninsori abundente, viscol și strat consistent de zăpadă, de astăzi, 5 aprilie, începând cu ora 10, și până mâine, la ora 14. În aceste condiții, în această dimineață prefectul județului Neamț, Vasile-Adrian Niță a convocat o ședință a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în cadrul căreia s-a discutat despre măsurile care se impun astfel încât populația să resimtă cât mai puțin disconfort din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
„Încă de ieri DSP Neamț i-a anunțat pe medicii de familie despre acest episod meteorologic și le-a cerut să aibă în vedere toate gravidele și cazurile de pacienți care necesită dializă ori suferă de boli cronice, pentru a se putea interveni de urgență dacă ajung în situații limită. Pe parcursul zilei de 4.04 și a nopții de marți spre miercuri s-a acționat cu utilaje pe drumurile din județ, dar din cauza viscolului nu s-a putut îndepărta stratul de zăpadă de pe toate traseele. Dimineață, la ora 5, am fost în zona de est a județului, pentru a verifica modul in care se efectuează deszăpezirea și în ședința CJSU am discutat despre problemele din trafic.
Am solicitat Serviciului Salvamont Neamț să detașeze, temporar, un echipaj la detasamentul de pompieri Roman, dotat cu un utilaj ușor care tractează o platformă cu sistem de iarnă, care poate face orice extracție în condiții de vreme extremă. Echipajul este dotat cu patchuri termice și tot echipamentul necesar pentru aceste misiuni. Le mulțumesc pentru disponibilitate și sunt sigur că prezența lor în zona Romanului va fi extrem de necesară, pentru a se putea interveni rapid în situații de urgență medicală deosebită acolo unde ambulanțele nu pot ajunge.
De asemenea am solicitat instituirea permanenței la primăriile din arealul inclus sub avertizarea “Cod portocaliu”, întrunirea Comitetelor locale pentru Situații de Urgență unde este cazul pentru asigurarea unui răspuns coordonat și integrat, situația utilajelor și a stocurilor pentru deszăpezire la ora 14:00, lista unităților de învățământ care și-au suspendat cursurile urmare a condițiilor meteo existente.
La cererea unităților de învățământ, au fost suspendate cursurile în format fizic la Școala Gimnazială comuna Secuieni, Școala Gimnazială nr. 1 Făurei și structurile Școala Primară nr. 1 Budești și Grădinița cu Program Normal nr. 1 Budești, Școala Profesională comuna Valea Ursului, Școala Gimnazială comuna Dochia, Școala Gimnazială comuna Bârgăoani, Școala Gimnazială Antonie Mureșianu comuna Bâra, Școala Gimnazială comuna Moldoveni, Școala Gimnazială Constantin Virgil Gheorghiu Războieni, Școala Profesională comuna Petricani – structura Școala Primară Domnul Trandafir – Boiștea, Școala Gimnazială comuna Boghicea, Școala Gimnazială Gheorghe Pătrașcu Buruienești comuna Doljești, Școala Gimnazială pr. Gheorghe Săndulescu Dragomirești, Școala Gimnazială Nicolae Buleu Mărgineni, Școala Gimnazială comuna Văleni. În funcție de evoluția vremii, se va decide cum se vor desfășura cursurile și în perioada următoare.
Sunt convins că alături de profesioniștii pe care îi avem în instituțiile publice din județ și de administrațiile locale, vom face față cu brio și acestei perioade de iarnă, astfel încât nemțenii să sufere cât mai puțin din cauza condițiilor meteo. În același timp lansez un apel către toți cetățenii să nu se aventureze în trafic dacă nu e strict necesar să se deplaseze în aceste zile. Din cauza viscolului, oricât de mult s-ar interveni pentru îndepărtarea stratului de zăpadă, deszăpezirea nu se poate face eficient“, a mai spus prefectul de Neamț.
Conform precizărilor făcute de reprezentanții Consiliului Județean Neamț, astăzi, la prânz, D.J. Bahna – Izvoare este deblocat, Moldoveni – Siliștea este deblocat, dar sunt probleme în continuare din cauza viscolului. Pe segmentul Sagna – Bâra s-a intervenit cu autofreza care a acționat la Valea Ursului, dar în continuare viscolul este puternic. Reprezentantul Secției Drumuri Naționale Piatra-Neamț a informat că pe drumurile naționale se circulă, iar problemele punctuale în dinamică apar din cauza autovehiculelor care nu sunt echipate cu anvelope de iarnă.
Cei de la ISU au intervenit la o solicitare pentru un pacient în satul Moreni, comuna Văleni, pentru un pacient în comuna Stănița, care ulterior, pe timpul ședinței CJSU a fost preluat de un echipaj de la S.A.J și la o solicitare pentru un pacient de la Icușești.
Comisarul șef Alexandru Spiridon, împuternicit Inspector șef al I.P.J. Neamț, a anunțat că în zonele cu probleme acționează polițiștii din cadrul secțiilor rurale. De asemenea, a evidențiat că problemele apar la autovehiculele neechipate corespunzător. Polițiștii aplică sancțiunile legale pentru conducătorii auto care prin echiparea necorespunzătoare a autovehiculelor blochează accesul autospecialelor pentru deszăpezire pe rețeaua rutieră.
Instituţia Prefectului