Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) “Aqua Neamţ” se măreşte. Consilierii judeţeni vor dezbate, în următoarea şedinţă a legislativului, aderarea comunelor Rediu şi Cordun, precum şi majorarea de capital cu 1.000 de lei, câte 500 de lei de la fiecare unitate administrativ-teritorială inclusă în asociaţie. În acest moment din “Aqua Neamţ” fac parte 49 de unităţi administrativ-teritoriale, aici fiind incluse toate oraşele şi municipiile, precum şi Consiliul Judeţean (CJ) Neamţ.contorizare apa 01Asociaţia s-a constituit în scopul reglementării, înfiinţării, organizării, finanţării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare pe raza de competenţă a unităţilor administrativ-teritoriale membre, precum şi realizarea în comun a unor proiecte de investiţii publice de interes zonal sau regional, destinate înfiinţării, modernizării sau dezvoltării, după caz, a sistemelor de utilităţi publice.

“Aqua Neamţ” se doreşte a fi un intermediar între autorităţile locale şi Compania Judeţeană “Apa Serv” Neamţ, operatorul judeţean de apă şi canal, pentru dezvoltarea activităţii şi creşterea calităţii serviciilor. Dacă şi îndeplineşte acest rol, ar trebui să evalueze CJ Neamţ… (Gianina BUFTEA)

Articolul precedentSocietatea de Scleroză Multiplă Neamț cere scutire de la plata utilităților
Articolul următorSperanţa Răuceşti a cucerit trofeul “Ivan Patzaichin”! Organizatorii au… spart trofeul!
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.