0:00

Cele mai frumoase poezii româneşti: Metru vechi, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Prietene, prietene, e toamnă –

un sfert de ceas, şi calul ne azvârle

la via veche unde, lângă cramă,

e anotimpul cald pentru şopârle.

 

Nu-i nimeni în hambare şi în şură.

Pustiu. E-o cârciumă aici. Vom cere,

în sticle vechi, cu lacăte la gură,

puţină reverie şi tăcere.

 

E o podgorie întreagă-n cupă –

ascult, ca-n vremuri vechi şi cunoscute,

cum fierbe vinul copilandru după

cuiele puse-n cea din urmă bute.

 

În cupa asta udă, Amintirea,

imagini, amintiri mai false, cearcă

să puie-n via veche însorirea

şi sufletul cel tânăr, de la poarcă.

 

Tata e-acolo, lângă crama veche.

Îl văd cum chibzuieşte cu vierul

(cu fierberea din vrană la ureche)

dacă sunt semne că se schimbă cerul.

 

În toamna ştearsă ca o apă-ntinsă,

nucii în pace-şi desfoiau amarul

pe iazul liniştit, cu apa linsă.

De undeva, din fund, gornea pândarul.

 

Veneam cu tata-ngânduraţi spre casă.

Tata tăcea. Tăceam. Şi toamna numai

ofta uscat, din frunze de mătasă.

Soseam cu liniştea pe noi şi bruma.

 

Ci uită-te, prietene, ni-i teamă:

Aracii cad în drumuri? Via-i gata?

Şi spune-mi: râde cineva spre cramă?

Aş vrea, deşi – ştiu bine – nu e tata,

 

şi nu e crama veche, nu-i vierul,

nu-s goarnele în fund, nu-i bucuria,

şi, uite, poate nu mai vrea nici cerul

să coacă toamna şi să coacă via.

 

B. (enjamin) FUNDOIANU

Articolul precedentMonumente de patrimoniu naţional: Biserica de lemn din Crăieşti, Bozieni
Articolul următorGrădiniță nouă la Moldoveni