Ceaţa face imposibilă aterizarea aeronavelor pe Aeroportul Internaţional Iaşi, se anunţă pe pagina de Facebook a aeroportului.
Ca urmare, o parte dintre zboruri au fost redirecţionate sau deviate înspre Bacău sau Chişinău.
“Ceaţa densă de la Iaşi a produs schimbări în orarul de zbor de astăzi, 16.01.2017, astfel:
OTOPENI (ora sosire IAS 09:05) – nu a decolat încă
OTOPENI (ora sosire IAS 09:25) – decolare spre IAS ora 14:30 – redirecţionat la Bacău
CLUJ (ora sosire IAS 11:15) – decolare spre IAS ora14:15; redirecţionat la Bacău
KOLN (ora sosire IAS 13:00) – deviat la Bacău
LUTON (ora sosire IAS 13:10) – deviat la Chişinău
În acest moment, vizibilitatea pe pistă este sub 350 de metri, aşadar sub limitele stabilite de proceduri, iar în aceste condiţii, doar operatorul stabileşte dacă aterizează sau nu.
Echipamentele de apropiere şi sistemul de balizaj de la Aeroportul Iaşi funcţioneaza normal”, precizează sursa citată. (ZCH NEWS; FOTO: Ziarul de Iaşi)