Marţi, 29 august, o delegaţie a campaniei civice “Împreună pentru A8” a poposit şi în judeţul Neamţ. Prof. dr. Mihai Dorin, specialist în eminescologie şi istoria culturii europenistice din Iaşi şi ing. Ionel Apostol, implicat în mai multe proiecte civice, alături de Elena Didilă, responsabilul proiectului pe zona Neamţ, au vizitat mai mulţi primari din Neamţ, pentru a obţine de la aceştia semnături de susţinere pentru autostrada Iaşi-Târgu-Neamţ-Târgu-Mureş. Totodată, respectiva delegaţie a ajuns şi la Suceava, unde a primit semnături de susţinere de la primarul municipiului Suceava, Ion Lungu şi de la Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
La Neamţ, au semnat pentru susţinerea campaniei Daniel Harpa (Târgu-Neamţ), Dragoş Chitic (Piatra-Neamţ), Vasile Mărculeţ (Timişeşti), Adriana Petrariu (Vânători-Neamţ) şi Dorin Butnariu (Ţibucani). La Târgu-Neamţ, Caravana “Împreună pentru A8” va ajunge pe 9 septembrie.
“Am semnat pentru susţinerea acestei campanii, în speranţa realizării acestui proiect de mare importanţă pentru Moldova. Este o campanie binevenită şi vom sprijini acest demers. De altfel, judeţul Neamţ, prin Consiliul Judeţean Neamţ, a reuşit emiterea certificatului de urbanism pentru construirea autostrăzii, solicitat de către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere Bucureşti. Este un pas important, care ne dă speranţe”, ne-a declarat primarul Daniel Harpa. (C.T STURZU)