Curtea de Conturi a verificat, timp de mai bine de o lună, până pe 18 septembrie, Casa de Asigurări de Sănătate Neamț, având o temă bine fixată: programele naționale de sănătate.
Reprezentanții Curții de Conturi le-au verificat pe cele active la nivel local, pe diabet, ortopedie, boli rare și oncologie, iar raportul final s-a lăsat cu… recomandări.
Una dintre recomandări a fost să se urmărească stocurile pe programul de ortopedie, pentru că erau prea mari.
„Cu banii primiți de la Casa Națională pentru programul pe ortopedie, s-au făcut stocuri prea mari, de proteze de exemplu, stocuri care ajungeau pentru 7-8 luni. La următorii bani primiți de la CNAS, la 5-6 luni, iar se făceau stocuri pentru următoarele 8. Dar acest lucru se rezolvă oricum pentru că s-a introdus trimestrializarea, adică banii de la Casă vor veni la trei luni și vor ajunge pentru nevoile programului fix pentru această perioadă de timp”, a declarat jr. Radu Firăstrău, președintele CAS Neamț.
A doua atenționare a fost legată de controalele făcute de CAS Neamț pe programele naționale de sănătate.
„Noi am făcut vreo 12 controale pe PNS-uri, iar implementarea măsurilor a fost verificată la 9 dintre ele. Au mai rămas cei care ne-au trimis hârtiile cu implementarea măsurilor, dar nu le-am mai verificat la rândul nostru”, a mai spus președintele CAS Neamț.
A treia recomandare din partea Curții de Conturi a fost legată de personal, că este insuficient și că este nevoie de mai multe persoane care să se ocupe de programele naționale de sănătate implementate local.
De asemenea, potrivit președintelui CAS Neamț, Curtea de Conturi a trimis în această perioadă scrisori pacienților din Neamț înscriși în programele naționale de sănătate în care au fost chestionați cu privire la gradul de satisfacție al pacienților în relație cu Casa de Asigurări. Cât au avut de așteptat, dacă au dat bani, dacă sunt mulțumiți.
„Din vreo 160 de scrisori trimise, au răspuns aproximativ 50. Feed-back-ul, din ce am înțeles, a fost unul pozitiv”, a mai spus jr. Radu Firăstrău.
Următoarea vizită a Curții de Conturi la Casa de Asigurări de Sănătate Neamț este așteptată la începutul anului viitor, ianuarie 2016, atunci când reprezentanții acestei instituții vor lua la puricat absolut tot ce înseamnă activitatea Casei de Asigurări, la fel cum au făcut și anul trecut, în aceeași perioadă. (Oana IOSUB-TOMA)