Două renumite locaţii turistice din zona Târgu Neamţ, respectiv Motel Casa Arcaşului şi Pensiunea Carol şi-au anunţat oficial intenţia de a pune la dispoziţie spaţiile de cazare, pentru personalul medical din spitalul Târgu Neamţ.
„Am fost anunţat să facem o listă cu personalul medical care are nevoie de un spaţiu de cazare şi trei mese pe zi. Spre fericirea mea, momentan nu avem situaţii în care personalul nostru să aibă nevoie de cazare şi masă. Avem doar o singură solicitare de la un medic care face naveta de la Iaşi şi având programul în ture nu-şi permite să plece acasă, mai ales că s-a sistat activitatea mijloacelor de transport în comun şi are doar tren seara. Dar ca să nu mai plece la Iaşi, i-am oferit această şansă şi va sta la Casa Arcaşului”, ne-a spus pe acest subiect, dr. Alexandru Pătraşcu, managerul spitalului.
Despre oferta celor două locaţii turistice, primarul Daniel Harpa ne-a declarat: „Contractele au fost deja semnate prin Direcţia de Sănătate Publică Neamţ. Intenţia lor a ajuns la noi, la primărie. Apreciez astfel de iniţiative, care vin în sprijinul comunităţii, şi mai ales când vin în sprijinul personalului medical din spitalul nostru. În aceste locaţii vor fi cazaţi medici, asistenţi medicali care solicită autoizolarea, pentru a-şi proteja familia de orice fel de riscuri. Primăria a încheiat contracte cu cele două locaţii, iar decontarea pentru cazare şi masă o va face DSP-ul”.
C.T. STURZU