* Arghezi participa la un concurs de promovare în arta dramatică (pe un text de Shakespeare, tradus de el pentru ginerele de atunci, Mircea Anghelescu). Ambient: scena cu actori, nelipsitul juriu şi câţiva spectatori din familiile concurenţilor. Cum mulţi fumau în sală, şi-a aprins şi maestrul o ţigară. După doar două-trei pufăiuri, un responsabil „plin de fumuri”a întrerupt scena şi s-a adresat tuturor, dar vizându-l în special pe Arghezi: „Vă rog să stingeţi ţigările! Nu au voie să fumeze decât tovarăşii din comisie”. Atunci poetul, strivindu-şi ţigara, a comentat ironic; „Scuzaţi-mă, nu ştiu de ce aveam impresia idioată că fac parte din comisie”.
* Iorga şi sfetnicul credincios Nichifor Crainic se arătau oripilaţi de libertăţile de limbaj ale lui Arghezi. Desigur, aceştia(susţine adulatorul lui Arghezi, Valeriu Anania) nu ştiau (sau se prefăceau a nu şti, susţin eu bazându-mă pe enciclopedismul iorghin) de existenţa unui Clement Alexandrinul, scriitor şi polemist bisericesc din secolul al II-lea, care afirmase despre anumite părţi intime ale corpului uman: „Dacă lui Dumnezeu nu i-a fost ruşine să le facă, nu văd de ce mi-ar fi ruşine să le numesc”.
* Paraschiva, fată simplă de la ţară, vorbea un grai simplu, necontaminat de cărturărie. De la soţia lui, Arghezi afla nenumărate cuvinte din universul ţărănesc. Ori de câte ori o corecta, atunci când ea aluneca pe lângă gramatică, Paraschiva rostea, îngăduitoare: „Apoi de, Puică, tu eşti scriitor şi ştii mai bine, eu sunt o ţărancă proastă şi vorbesc aşa cum am apucat”. Prima carte tipărită era întotdeauna dăruită Paraschivei, ea dovedindu-se depozitara cea mai credincioasă a operei argheziene.
*Incompatibilitate desăvârşită între Crainic(„Tudor Arghezi, această insanitate a literaturii române!”) şi Arghezi(„Nichifor Crainic e un excrement uscat, ca şi hapurile cu care îl vinde pe Dumnezeu la tarabă”).
* Un director de la Finanţe, Grigore Melidoneanu, i-a solicitat lui Arghezi să-i scrie prefaţa la volumul său de versuri de debut, contra unor scutiri de impozite. Profitând de împrejurare, finanţistul l-a întrebat insistent „ce este poezia?” Neavând încotro, Arghezi a deschis o carte de poezie a lui Verlaine, legată în piele: „M-ai întrebat domnule Melidoneanu ce este poezia. Iată ce este: „Nuance, rien que la nuance»” şi înapoiase, impasibil, cartea Mitzurei, care i-o adusese din bibliotecă. O fi înţeles directorul peste impozite că a fost taxat de marele poet?
* O remarcă lui Arghezi către mai tânărul său discipol, poetul monah Valeriu Anania, atât de potrivită şi pentru realităţile româneşti de după 1989: „Dragul meu, mi se reproşează că sunt trivial, dar nimeni nu înţelege că la aceasta mă obligă balcanicii în mijlocul cărora trăim. Bădăranul s-a cocoţat pe post de ministru şi rămâne nesimţitor la vorba subţire. El nu te pricepe decât dacă-l înjuri de mamă şi-l mânjeşti de c…de sus până jos. E şi aceasta o treabă sfântă”.
* În staţiunea „Vasile Roaită”, Chiril Economu l-a tratat pe Tudor Arghezi cu două sticle de Murfatlar. Porţia de tort însă a fost refuzată cu dispreţ: „Dragă domnule Economu, în viaţa mea n-am mâncat ceva care să rimeze cu…mort !?”
* La vârsta de 16 ani, Tudor Arghezi îl va cunoaşte pe Caragiale, care provocase ilaritate într-o sală de expoziţie unde el era custode, rostind cu o tuşă de vulgaritate numele unui autor de peisaje: Puvis de Chavannes. La întrebarea dacă ştie cu cine vorbeşte, custodele s-a prefăcut a nu fi auzit de el. Impresionat de tupeul lui Arghezi, nenea Iancu, purtătorul unei pălării arătoase Panama l-a invitat să ia masa la „Union”: „Tu eşti un pezevenchi!”
* Într-o iarnă, Arghezi a fost accidentat de un tramvai, fiind târât prin zăpadă. Un tânăr săritor l-a desprins din târâirea, ce-i putea fi fatală, şi acesta, grijuliu, îşi completase fapta sa de vitejie, pipăindu-l peste tot; „aici vă doare? Dar aici?” Dus până acasă, la poartă junele a zbughit-o brusc, lăsându-i poetului şocul de a constata lipsa…portofelului.
* În anul 1955, când Arghezi, reabilitat, devenea membru al Academiei României, Sadoveanu, împlinind 75 ani, va fi declarat „Erou al Muncii Socialiste”. Odată cu Arghezi au mai intrat în forul nemuritorilor Agârbiceanu, Beniuc, Bogza, Perpessicius, Cezar Petrescu, Zaharia Stancu, Tudor Vianu, Al. Philippide, Eugen Jebeleanu.
