Polițiștii de frontieră din Vaslui și Iași au reuşit o adevărată captură, în timpul percheziţiilor de joi, 28 aprilie, se precizează într-un comunicat de presă al Inspectoratului Teritorial de Frontieră (ITPF) Iaşi.
Acţiunea de joi s-a derulat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului Huși, cu sprijinul efectivelor de jandarmi din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi Bacău.
În urma celor 32 de percheziții, “au fost descoperite și indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor 12.625 pachete țigări de diferite mărci provenite din contrabandă, în valoare de peste 111.226 lei, 10 autoturisme în valoare totală de 125.500 lei (mărcile Audi A6, Opel, Mazda, Renault etc.) 61 litri alcool în valoare de 1.525 lei, un pistol calibru 8 mm, marca BBM BRUNI model 85 și 4 cartușe nepercutate cal. 8 mm, 235 cutii articole pirotehnice și importante sume de bani (35.805 lei și 7.055 euro). De asemenea, au mai fost descoperite o țigară care conține o substanță vegetală ce urmează a fi expertizată, 59 telefoane mobile, 86 SIM-uri și alte obiecte și înscrisuri utile cauzei”.
“Din rețea au fost identificați până în prezent 19 cetățeni români, cu vârste cuprinse între 26 și 68 de ani, domiciliați pe raza județelor Vaslui și Iași, care sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar în urma audierilor, pe numele a 8 dintre aceștia au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, a declarat purtătorul de cuvânt al ITPF Iași, comisar de poliție Mihaela Denis Lazăr. (ZCH NEWS; FOTO: ITPF Iaşi)