PNL Neamț: În trei ani de guvernare PSD, Moldova a fost scoasă de pe harta dezvoltării infrastructurii. Un motiv pentru care îi cerem demisia premierului Victor Ponta!
Organizația județeană a PNL Neamț a demarat la începutul acestei săptămâni campania de strângere de semnături „Semnează-i demisia lui Ponta”. Campania se desfășoară în toate localitățile județului și are ca scop conștientizarea cetățenilor în privința proastei guvernări a PSD și, în special, a premierului Victor Ponta.
Deși campania a fost demarată de puțin timp, nemțenii au semnat în număr mare pentru demisia lui Victor Ponta. PNL Neamț (cu sprijinul tuturor structurilor județene de partid, cu ajutorul organizației de tineret, de femei și de pensionari) va continua campania pe timpul verii, astfel încât Victor Ponta să înțelegă faptul că nemțenii nu-l mai vor în fruntea Guvernului.
Co-președintele PNL Neamț, Mugur Cozmanciuc, a subliniat că “această campanie este mai oportună ca oricând, demisia lui Victor Ponta și înlăturarea PSD de la guvernare fiind o necesitate”. “Cetățenii județului nostru au nevoie de un Guvern responsabil care să investească în infrastructură, Moldova fiind deficitară la acest capitol. Guvernul girat de PSD și condus de Victor Ponta nu a investit niciun leu pentru infrastructura Moldovei în trei ani de guvernare, această regiune fiind efectiv scoasă de pe harta dezvoltării infrastructurii. Mai mult, deși există creștere economică, nivelul de trai al românilor a scăzut. Nu o spun eu, ci datele oficiale ale Institutului Național de Statistică. Prețurile au crescut în perioada mai 2012 – mai 2015, potrivit INS, cu 7,55% . Iar conform datelor aceluiași institut, veniturile familiilor au crescut doar cu 3,9%, cu mult sub nivelul de creștere a prețurilor, acest lucru demonstrând că, în termeni reali, nivelul de trai a scăzut. Nu mai vorbesc despre atitudinea lui Victor Ponta din ultima perioadă, atitudine care afectează imaginea României în plan extern”, a explicat Mugur Cozmanciuc. „Un Guvern PNL va asigura Moldovei dezvoltare economică, dar și o infrastructură europeană, un Guvern PNL va demara construcția autostrăzii Tg Mureș- Iași, un Guvern PNL va asigura Moldovei o autostradă!”, a dat asigurări liderul liberal.
La rândul lui, co-președintele PNL Neamț, Alexandru Drăgan, a reiterat faptul că singura soluție politică viabilă este schimbarea actualului Guvern, cu unul capabil să răspundă nevoilor cetățenilor. “Sunt convins că premierul ales de PNL, Cătălin Predoiu, va veni cu un Executiv care să răspundă cerințelor comunităților noastre. Avem nevoie de o guvernare responsabilă, iar Victor Ponta este departe de acest deziderat”, a arătat Alexandru Drăgan. Co-președintele PNL a mai spus că „ viitorul Guvern, cu siguranță al PNL, trebuie să aibă o strânsă colaborare cu primarii, aceștia fiind, de fapt, cei care cunosc problemele comunității”. “Eu sunt primar și consider că Executivul trebuie să se implice în comunitățile unde există probleme de dezvoltare. Într-adevăr, fiecare comunitate trebuie să se gospodărească singură, să-și gestioneze propriul buget, însă există momente când Guvernul trebuie să se implice la nivel regional și local. Județele Moldovei au nevoie de acest ajutor”, a mai spus Alexandru Drăgan.
Departamentul de comunicare al PNL Neamț
In sfarsit, avem si noi, opozitie !!!
Problema e ca ,din cei “trei ani de guvernare PSD”, vreo doi au fost impreuna cu PNL (ala vechi)!Inainte de asta ,PDL , parte a noului PNL, a condus Romania aproape patru ani .Astfel ,incepand cu 2009, PSD a “scos” Moldova de pe harta tarii timp de un an si ceva, iar PNL (vechi+nou) mai mult de cinci ani!Nu imi place PSD si nici Ponta, e calr ca trebuie sa plece, dar mi-e groaza de ce vine in loc!Mai ales la Neamt, unde se va schimba o gasca de interlopi cu alta!