Ministrul Educației supărat pe desfășurarea bacalaureatului în Neamț

sorin campeanuSorin Cîmpeanu, ministrul Educației, s-a arătat deranjat de situația creată în județul Neamț, la centrul de examen Liceul Economic ”Vasile Conta” din Târgu-Neamț, declarând în cadrul unei conferințe de presă, organizată astăzi, 10 iulie, că a identificat câteva cazuri în care derularea examenului nu îl pune în poziția de a aduce mulțumiri. Ministrul a precizat, pe lângă neregulile descoperite în alte județe, că în Neamț este o anchetă în derulare. „Și acolo s-ar putea să avem 20 de cazuri (de eliminare – n.red). Procedura permite eliminarea din examen și ulterior afișării rezultatelor, până la elibarea diplomelor. Pentru moment, aceste cazuri vor fi exceptate de la publicarea rezultatelor. Este regretabilă existența acestor cazuri, dar este o dovadă că rigoarea consolidată în examen nu a fost o simplă afirmație”, a declarat ministrul, potrivit hotnews.ro.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Tragedie în pădurea din Vaduri: un bărbat de 60 de ani, prins sub un copac căzut

    Un bărbat în vârstă de 60 de ani a murit vineri după-amiază în...

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...