Duminică, în jurul orei 10, un bătrân de 77 de ani din Piatra Neamţ, a fost atacat de doi puradei, în timp ce se afla pe pasarela de la piaţa centrală, dinspre fosta fabrică 8 martie. Un al treilea minor a privit scena, dar n-a acţionat direct. Bătrânul avea o sacoşă cu cumpărături într-o mână, iar în cealaltă – un pepene. Infractorii i-au smuls borseta în care avea 100 de lei, nişte şuruburi şi o şurubelniţă. Omul s-a luat după ei, a coborât treptele în viteză, mai, mai să-l prindă pe unul din hoţi, dar toţi trei au sărit în albia Cuiejdiului şi au rupt-o la fugă spre zona Dacia. Bătrânul s-a împiedicat de balustradă şi a căzut, de la 3 metri şi jumătate înălţime, pe platforma betonată. Acum este în spital, cu fracturi la ambele oase ale gambei drepte, în secţia de ortopedie. Şi plecase la piaţă, după un pepene…
Este cel mai recent incident apărut din cauza infractorilor minori, dar nu este, probabil, ultimul. De ce s-a ajuns aici? Cei care ar trebui să ofere răspunsuri, soluții și măsuri ridică neputincioși din umeri și arată cu degetul în stânga, în dreapta sau mai sus, spre Parlament, ministere sau Guvern. Autoritățile, pe care opinia publică le acuză de nepăsare, par mai degrabă legate de mâini din cauza unei legi foarte bune în domeniu, dar care lipsește cu desăvârșire. De fapt ea, legea, există, dar îi lipsesc normele de aplicare. Din 2004! Și nimeni nu s-a gândit până acum să schimbe această stare de fapt. Acum, după teroarea intitulată Orlando și gașca lui, după bătrânul ajuns în Cuejdi după ce a fost tâlhărit, ne dăm seama că lucrurile nu doar scapă de sub control, ci devin un fenomen social periculos. Cel puțin la Piatra Neamț. Așadar, facem ceva? Sau asistăm impasbili, așteptând următorul incident, care va fi poate o tragedie?
Ziarul Ceahlăul, marcă înregistrată, vă propune ”Să ne apărăm orașul!” Sub acest îndemn, vă propunem să-i urnim pe cei care pot să schimbe situația, indiferent că discutăm aici despre poliția care să-i rețină pe micii infractori, despre Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Neamț – care poate să-i scoată pe acești copii periculoși din familiile unde e clar că nu învață cum să fie buni cetățeni și să-i interneze în centre specializate, despre parlamentarii care pot să schimbe legea, despre Ministerul Muncii și Protecției Sociale care poate face normele de aplicare măcar în al 12-lea ceas, despre primărie, despre prefectură, despre Consiliul Județean sau despre cine mai trebuie și poate interveni.
Să ne apărăm orașul, deci! (Ceahlăul)
* Judecătorul Iulian Mitrofan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Neamţ: „În ultimii ani am reuşit să demonstrăm că suntem contraproductivi în această privinţă. Pe de o parte avem cel mai mare număr de minori arestaţi din Europa, iar pe de altă parte infracţiunile comise de minori sunt în continuă creştere. Arestarea nu este o soluţie. Cum nu este o soluţie nici înfiinţarea centrelor de minori. Ca să fac o paranteză, am văzut la televizor un reportaj despre inaugurarea unui bazin de înot într-un orăşel. Tot guvernul era colo. Peste câteva zile, pe uşă erau nişte lacăte mari, iar primarul declara că abia a avut bani să termine investiţia, dar nu mai are niciun leu pentru a angaja personal. Aşa s-ar întâmpla şi cu centrele de minori. Trebuie clădiri, trebuie personal, trebuie plătite utilităţile. Eu am participat la un seminar în materie penală, ţinut de francezi, şi sunt convins că sistemul lor este cel mai eficient. Au un sistem de reintegrare socială care se bazează pe plasament. Dacă părinţii unui minor nu sunt în stare să aibă grijă de el sau chiar ei îl îndeamnă să comită infracţiuni, imediat sunt decăzuţi din drepturi, iar copilul este dat altei familii, care răspunde pentru el şi pentru faptele lui. Tot sistemul funcţionează cu o armată de psihologi care se ocupă, într-adevăr de reintegrarea socială. La francezi foarte puţini minori ajung să fie arestaţi şi există o legislaţie de tranziţie pentru infractorii cu vârste între 18 şi 20 de ani. Cât despre Orlando, care a ajuns să fie cunoscut în toată ţara, el într-adevăr nu răspunde penal, dar mă întreb de ce nu sunt arestaţi pentru complicitate bodyguarzii lui, care au peste 14 ani”.
* Avocatul Ghiţă Popescu, prodecanul Baroului Neamţ: „Deocamdată, cu legislaţia actuală, nu avem ce le face. Teoretic, ar trebui să răspundă material părinţii, dar mulţi dintre ei nu au părinţi. După părerea mea ar trebui reînfiinţate şcolile de corecţie sau ar trebui gândite alte sisteme de reeducare. Doar pe plan legislativ se poate acţiona”.
* Comisarul-şef Paul Tablan, şeful Poliţiei Neamţ: „Poliţia trebuie să-i identifice, lucru care este pe cale să se întâmple, şi să le întocmescă dosar penal, iar după aceea vor începe veşnicele discuţii. Eu ar trebui să-i iau pe Orlando şi pe ceilalţi de seama lui şi să-i las în curtea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Neamţ, instituţia care are competenţe pe zona asta. Că au şi ei procedurile lor şi că sunt obligaţi să încredinţeze minorii declincvenţi părinţilor, asta este cu totul altă discuţie. Dar nu poliţia sau Tablan trebuie să facă acţiuni de decădere din drepturile părinteşti. Noi le-am făcut dosare penale acestor aşa zişi părinţi pentru rele tratamente aplicate minorului şi pentru îngrădirea accesului la învăţământ. Ne vom interesa care este stadiul acestor dosare la parchet. Dar, repet, Direcţia pentru Protecţia Copilului trebuie să se implice mai mult şi să facă presiuni la Ministerul Muncii pentru elaborarea normelor de aplicare a Legii 272/2004. Am înţeles că s-au făcut deja nişte întâlniri regionale pe această temă şi acum aşteptăm să vedem dacă mai durează o zi, o lună sau zece ani elaborarea acestor norme. Mingea este în curtea Guvernului, iar noi în teritoriu căutăm soluţii ca să rezolvăm măcar parţial problema. Nu toată lumea care merge la piaţă este jefuită, dar avem aceste două, trei grupuri de minori pentru care nu avem lege. S-au desfiinţat centrele de minori, dar trebuie pus ceva în loc. Noi am făcut o şedinţă astăzi (n.r. ieri) cu cei din ATOP, cu prefectul, cu şefii de unităţi de poliţie şi am stabilit să suplimentăm dispozitivele de ordine publică şi să vedem în ce măsură putem implica voluntarii în prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale. Însă nu este destul şi mi-e teamă că se va ajunge la momentul în care ori vreun bătrân să fie izbit cu capul de bordură şi să rămână acolo, ori vreun cetăţean mai furios să omoare în bătaie vreun minor din ăsta delincvent. Când aud că-i protejează poliţia, evident că mă enervez pentru că nici până acum oamenii n-au înţeles că în România, la fel ca în multe ţări din lumea asta, copiii sub 14 ani nu răspund penal. Hai că pot să cred că au fost protejaţi Mararii de unii poliţişti, că le dădeau bani, dar ce interes ar avea poliţia să-l protejeze pe Orlando? Cât despre bodyguarzii lui, unul a fost arestat şi apoi eliberat sub control judiciar, iar ceilalţi n-au putut fi dovediţi ca şi complici. Mai nou, sunt foarte amabili cu oamenii pe care îi jefuieşte Orlando. Le duce portofelele înapoi şi le spune că a văzut când un ţigănuş i-a jefuit, n-a reuşit să recupereze banii de la el, dar măcar a recuperat actele. Ba îşi mai cer şi scuze, iar oamenii chiar îi cred şi refuză să depună plângere împotriva lor. Cât despre opinia publică au fost situaţii, şi nu puţine, când cetăţenii l-au văzut pe Orlando acţionând şi n-au avut nicio reacţie, în schimb au înroşit telefonul la 112, când acelaşi Orlando a fost căpăcit de un bărbat care l-a prins cu mâna în buzunarul lui. Eu sunt de acord 200% că imaginea acelui bătrân este de fapt imaginea neputinţei sistemului judiciar, dar şi a opiniei publice”.
* Viceprimarul Dragoș Chitic: ”Referitor la distrugerea și vandalizarea unor bunuri aparținând domeniului public, dar mai ales agresarea unor cetățeni, îndeosebi de persoane de etnie romă, consider că aceste fapte au devenit îngrijorătoare pentru municipalitate, iar lucrurile nu mai pot continua. Trebuie luate măsuri ferme atât împotriva vinovaților, cât și pentru prevenirea acestor evenimente. Instrumentul pe care Primăria Piatra Neamț îl are la îndemână este Poliția Locală, cu care voi avea avea o discuție în cursul zilei de astăzi și cărora le voi cere să prezinte în cel mai scurt timp un plan de măsuri concrete pentru perioada imediat următoare. Vom solicita și sprijinul serviciului de ordine publică din cadrul IPJ Neamț pentru acțiuni concrete împreună cu Poliția Locală. Consider că o implicare mai activă a tuturor instituțiilor statului cu atribuții în asigurarea ordinii și liniștii publice, prin acțiuni comune sau individuale, poate duce la rezultate vizibile care să reducă sau să stopeze astfel de situații”.
Viceprimarul Aurelia Simionică: ”Este o problemă foarte gravă cu care ne confruntăm zilnic. Poliția locală mai are nevoie de oameni ca să-și completeze schema pe intervenții. Am hotărât ca, la orele de vârf, în zonele aglomerate să fie trimiși mai mulți polițiști. Am obținut promisiunea de la parlamentarii de Neamț ca, în sesiunea de toamnă, să ridice problema centrelor speciale pentru minori, pentru a putea finaliza lucrurile atunci când un minor este prins că face asemenea fapte antisociale”.
* Ioan Vlad Angheluţă, prefectul judeţului: „Seturile acelea de proceduri care trebuie completate la legislaţia privind centrele de minori sunt în dezbaterea Ministerului Muncii. Ştiu că sunt în linie dreaptă. Eu ca prefect doar supervizez activităţile fiecăruia. IPJ îşi face datoria, îi adună de pe stradă, dar ei (tâlharii minori – n.r.) revin pe stradă. Nu se-nchide cercul pentru acei minori care n-au 14 ani. Pentru ei nu avem soluţii.”
* Emilia Arcan, vicepreşedinte CJ Neamţ: „Vă daţi seama, eu nu sunt de acord cu aşa-ceva, dar nu cunosc speţa, nu ştiu ce s-a întâmplat. Voi avea o discuţie azi cu doamna viceprimar. Voi avea un punct de vedere, dar după ce mă voi edifica foarte bine. Nu putem sta chiar aşa pasivi.”
* Dan Manoliu, vicepreşedinte CJ Neamţ: „Am înţeles că există un vid nu neapărat legislativ, cât tehnic, în sensul lipsei acelor şcoli de corecţie, cum erau odinioară. Eu cred că la Piatra Neamţ s-au format un fel de găşti de-astea de cartier care sunt foarte bine organizate şi sunt în reţea. În mod sigur cred că-s dirijate de undeva, de un personaj matur. Nu ştiu dacă le asigură protecţie, dar îi ţine organizaţi. Altfel, dacă n-ar fi reţeaua organizată s-ar bate între ei de la teritorii.”
* Mihai Hanganu, consilier al preşedintelui CJ Neamţ, fost director la DGASPC: „Legislaţia în acest domeniu, deşi mulţi spun că există, dar lipseşte cu desăvârşire, există cu adevărat. Conform legii asistenţei sociale şi legii privind protecţia copilului, pentru orice persoană – de la cel cu ţâţa-n gură pân’ la cel cu barba sură – primele acţiuni de orientare, de plan, de intervenţie, de şcolarizare, de trimitere la şcoli de corecţie sau cheamă ele acum, este atributul autorităţii publice locale. Este Direcţie de Asistenţă Socială în cadrul primăriei, la Piatra Neamţ, au oameni, au specialişti. Ei trebuie să se aplece asupra fiecărui caz în parte, să facă anchetă socială şi să vină cu soluţii. Dacă problemele îi depăşesc, apelează la DGASPC. La primărie ar trebui să aibă o evidenţă a tuturor situaţiilor, pe familii, pe copii, indiferent cum se cheamă localitatea. Dar DGASPC nu poate interveni peste ei, peste primării, că nu-s subordonaţi.”
* Cristina Păvăluţă, director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului: „Servicul specializat destinat copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal poate funcţiona doar în baza unor standarde aprobate prin ordin de ministru. Normele metodologice nu sunt aprobate. Aceste centre nu înseamnă o cameră în cadrul unui centru de plasament comun. Camerele trebuie închise, prevăzute cu gratii, iar copiii trebuie supravegheaţi permanent, trebuie însoţiţi la şcoală, dacă şcoala este în comunitate etc. În prezent nu avem unde-i duce. ”
Apel la mobilizare pe facebook
Știrea privindu-l pe bătrânul tălhârit și aruncat în albia Cuejdiului a stârnit o mulțime de reacții în rândul pietrenilor, unii dintre ei aflați chiar peste hotare. Primul gând al fiecăruia a fost la cei apropiați, la părinții sau bunicii proprii, care pot oricând cădea victimă unor situații similare. A doua reacție, aproape unanimă, a fost de răzbunare, dar, după multe comentarii, s-a cernut o concluzie. Cei mai mulți împărtășesc cuvinte deloc laudative la adresa autorităților, singurele în măsură să acționeze împotriva acestor infractori minori, autorități pe care oamenii le consideră și responsabile, și vinovate, nu doar de lipsă de reacție, ci și de impotență. Pe facebook s-a dat apelul la mobilizare, iar oamenii par hotărâți ca, în cazul în care cei care trebuie să ia măsuri nu fac asta, să-și facă singuri dreptate.
Vă prezentăm, în cele ce urmează, câteva din comentariile și reacțiile cititorilor:
• Nicoletta Irina: ”E strigător la cer! Chiar nu se poate face nimic??!!! Să fi fost tatăl meu… sincer nu știu ce reacție aș fi putut avea… Sigur nu una de persoană educată…”
• Victor-Florin Tanasa. ”Cu asemenea specimene trebuie să te porți cât mai josnic posibil, dar părerea mea este că nu au ce căuta pe acest pământ.”
• Muhammad Mahdoum: ”Cât mai durează oare până se face dreptate? Se va găsi un nebun care să facă singur dreptate…”
• Ioan Ciobanu: ”Nu va fi un «nebun», ci un om perfect sănătos. Dar mă întreb, dacă am ajuns în situația de a ne face dreptate, la ce bun să mai plătim din buzunarul nostru Poliția, Jandarmeria sau mai știu eu ce unitate de pază și protecție pentru că și așa sunt aproape inexistenți?!”
• Rossem Ross: ”Să fi fost taică-meu, îi căutam pe fiecare în parte și-i zdrobeam cu bătaia. Sincer chiar am văzut niște faze care te lasă cu gura căscată… Poliția locală scriind în agendă nume, prenume bla bla bla… și lua bani și-i băga în agendă… Mă gândesc, a făcut proces verbal? A tăiat chitanță pe banii ăia? Nu cred… Țiganii plătesc și miliția, pot să le zic așa, întoarce capu… deci singura variantă să ne facem dreptate…”
• Muhammad Mahdoum: ”Nu am cunoștințe la capitolul ăsta, dar școală de corecție nu mai există? Sau nu mai permite legea română? Are cineva vreo idee?”
• Rossem Ross: ”Și ce naiba să faci la școala de corecție? Nu mai e ca pe timpuri, să fie strictețe… Scapi repede în câteva luni…”
• Muhammad Mahdoum: ”Dacă era dragul nostru tovarăș Ceaușescu, alta era situația acum.”
• Lucian Botezatu: ”Poliția de la Piatra Neamț ne demonstrează încă o dată că țiganii or să facă ce vor ei. O să îți tâlhărească părinții și etc. fără număr…”
• Muhammad Mahdoum: ”Și trebuie făcut ceva la capitolul ăsta… Mie nu-mi trece prin cap vreo initiațivă. Voi veniți cu vreo idee, ceva? Fără violență, ci cetățenește, cum ar zice legionaru cu 4 clase ce stă cu girofaru în boscheți și știe să dea amenzi doar cu 1 și 0.”
• Rossem Ross: ”Acum serios, nu violență… Avem organe competente să facă ceva în privința asta… dar sunt prea lacomi să ia măsuri. Preferă să întoarcă capul. Exact ca și cazul lui Orlando. A furat 1.200 lei sub nasul poliției locale care își serveau cafeluța la împinge tava în piață la 3 cocoși (sediul Urban)”
• Elena Erika Miziligeanu: ”Aici nu e vorba de rasism, ci de faptele pe care le comite această bandă de tâlhari, uniți ce e drept, nu ca noi, românii, care stăm și ne uităm cum fură și agresează o anumită persoană fără a mișca un deget de frica lor. Dacă am lua atitudine cu toții în loc să stăm cu mâinile în sân și să dăm bir cu fugiții poate nu ar mai avea atâta curaj… Azi e acest bătrânel ghinionist, mâine poate fi oricare dintre noi…”
• Loredana Ciornia: ”Niște nenorociți…”
• Irina Lazar: ”Am citit comentariile voastre. Mulțumesc de zâmbete. Stau și mă întreb dacă ne-am uni (cuvintele magice) și am face fiecare câte o reclamație, oare tot nu s-ar face ceva? Mă gândesc că se «ignoră» 1,2 cazuri, dar nu pot ignora atâtea cazuri. Dacă nici cu reclamațiile nu se rezolvă, să mergem mai departe… Minori, legi și alte alea pt ei… dar pt noi ce?? Până în urmă cu ceva timp nu se întâmplau astfel de lucruri… Avem un oraș frumos, să îl menținem și liniștit… Zic și eu… Să mergem în număr cât mai mare. Să NE UNIM, nu doar să vorbim din spatele desktopului! Cine vrea oraș liniștit va merge, cine nu să tacă mâlc… când și dacă vor da nas în nas cu apa din Cuiejdi!”
• Nika Ionut: ”Păi aici e problema cea mai mare și mai dureroasă… că mulți nu vor veni. Și cu 3 oameni care suntem aici pe facebook nu se face dreptate, oameni buni… Eu unul lucrez în Suedia… nu țigani, nu prostie, nu atâta dezordine, nu atâtea infracțiuni… Și crede-mă, aș vrea și eu să văd ca orașul Piatra Neamț să fie un oraș unde să nu îți fie frică să circuli noaptea. Aici nu este vorba de noi, ăștia care ne bazăm pe noi și care nu ne temem de ei… dar sunt fete, femei, oameni în vârstă…
• Miha Ela: ”În Turcia, pentru un un simplu furt, îţi taie degetele. Dacă autoritățile nu-şi fac datoria, o să ne facem singuri dreptate!!!”
• Mihai Bogdan: ”Miha Ela, nu se mai taie degetele… acum se împușcă direct… crede-mă, căci cunosc legea lor…!”
• Marius Mtfkrr: ”Nu e problema doar de Orlando aici, că lui îi dai o palmă și moare, dar problema e de cei care sunt cu el.”
• Mihăiță Stelea: ”Râsul lumii… un țigănuș de 13 ani spaima orașului… Păi Mararii, Mironescu erau mici copii… Să fim serioși! Păcat că nimeni nu se implică. Unde sunt școlile de reeducare? Că bune mai erau! Zici că e un copil și să ai milă, dar la ăsta nu trebuie milă”
• Lu Cell: ”Acest puști și prietenii lui au peste 100 de fapte comise și stau să mă întreb… CHIAR NICIO RUDĂ A VICTIMELOR NU S-A IMPLICAT ÎN AȘA FEL ÎNCÂT SĂ-L TRIMITĂ LA UN CENTRU DE REEDUCARE? Școlile de corecție au fost desființate, am înțeles… Din ce am înțeles 3 copii din anturajul lui au omorât un bătrân și nu au pățit nimic, nimeni nu s-a sesizat. Incredibil ce nonșalanță… Desființarea Caselor de corecție a fost o mare prostie… Acum mulți minori sunt puși să facă infracțiuni de către toate gunoaiele pentru că e portița lor de scăpare. Până nu se vor reînființa casele de corecție mereu vor exista al de ORLANDO”
• Ofelia Si Alin Leustean: ”Problema e că poliția nu ia nici o măsură, nici nu îi vezi pe stradă… ar trebui să ne lase să ne facem singuri dreptate, dacă ei nu sunt în stare.”
• Dragos Mocanasu: ”După ce Orlando face 14 ani, după el pot apărea tot așa, copilași, care fac legea fără să li se întâmple ceva…”
• Maria Magdalena Moraru: ”Trebuie schimbată legea”
DA’ VESTITUL ”PINALTY” CE ZICE,CA NU VAD VREO POZITIE
DE A SA.ORI EL NU SE OCUPA CU PROBLEMELE CETATENILOR,EL SE OCUPA CU ALTE” CHESTIUNI”,CARE SUNT SI PRODUCTIVE NU-I ASA?
P.S. Apropos,Patriciu a deschis drumul hotilor,carora justitia nu le-a venit de hac.Intreaga populatie moare de curiozitate cine ii va urma?
Legea vine, indiferent dacă aleșii o pun în mâna Poliției, sau nu. Să se știe că am auzit și noi în ăst cătun uitat de faimă, despre vigilantes. Ferească Sfântul să credem că începem să ne placă rolul.
Daca politia si-ar face datoria si cetatenii ar fi mai determinati asa zisii: infractori: ar pleca de tot din oras, se stie cine sunt unde traiesc si unde pleaca, e normal cand nimeni nu face nimic ei sa-si faca de cap…avem ceea ce meritam….de vina suntem toti…toleram astfel de pesrsoane si asta e rezultatul…