Camera de Comerț și Industrie (CCI) Neamț organizează, marți, 29 noiembrie, de la ora 10:00, la Pavilionul Expozițional (Piatra Neamț, bd. Republicii, nr. 17), deschiderea oficială a Biroului Unic, se precizează într-un comunicat de presă.
“Scopul Biroului Unic este de a reuni într-un singur loc serviciile descentralizate și de a oferi servicii gratuite de consultanță celor care doresc să înființeze o nouă afacere sau să o dezvolte pe cea existentă și au nevoie de informații pentru obținerea avizelor, autorizațiilor și a altor acorduri de funcționare. De asemenea, se dorește organizarea unor seminarii de instruire și informare a agenților economici pe diferite subiecte de interes”, a declarat dl. Mihai Apopii, președintele CCI Neamț.
Biroul Unic va funcționa la sediul Camerei de Comerț și Industrie Neamț din Piatra Neamț, bd. Decebal nr. 33, iar întâlnirile vor avea loc în cea de a doua zi de marți a fiecărei luni, între orele 9:00 – 12:00.
La aceste întâlniri vor participa reprezentanții instituțiilor semnatare ale Acordului: Primăria Piatra Neamt, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, Inspectoratul de Poliţie Județean Neamţ, Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Agenţia pentru Protecţia Mediului Neamț, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Neamț, Direcţia de Sănătate Publică Neamț, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Neamț, Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ, Agentia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est, Oficiul Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamt, Direcţia Agricolă Judeteana Neamţ, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamț, Biroul Vamal de Interior Neamţ, Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Neamţ și Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Neamţ.
Informații suplimentare se pot obţine la telefon 0233/216663 sau pe e-mail la adresa [email protected]. Persoana de contact este dna. Liana Botezatu. (ZCH NEWS)