Calitatea aerului, parțial monitorizată, din lipsă de bani

Într-un raport de activitate semnat de Agenția pentru Protecția Mediului Neamț pentru anul 2013, apar, pe lângă semnalările curente și obligatorii și o serie de probleme cu care doar instituțiile statului din România par să se confrunte.

“S-au întâmpinat dificultăţi în operarea staţiilor datorită lipsei resurselor financiare pentru întreţinerea  şi repararea echipamentelor defecte de la cele trei staţii automate de monitorizare a calităţii aerului şi lipsa combustibilului pentru deplasarea la cele trei staţii”.

Norocul nostru este că Neamțul stă încă bine când vine vorba de calitatea aerului.  Conform prevederilor Legii 104/2011 privind calitatea aerului, sunt permise 35 depăşiri anual la indicatorul pulberi în suspensie PM10. Noi am înregistrat doar 30 de astfel de depășiri, după cum urmează: “Depăşiri ale concentrației maxime admise de pulberi în suspensie, înregistrate în 2013:
* Staţia NT1 – 19 depăşiri a concentraţiei maxime admisibile la indicatorul pulberi în suspensie PM10 măsurat gravimetric prin metoda de referinţă;
* Staţia NT2 –  6 depăşiri pentru indicatorul PM10, măsurat continuu prin metoda nefelometrică. Metoda de referinţă pentru determinarea PM10 este metoda gravimetrică, dar staţia NT2 nu este prevăzută cu echipament pentru astfel de determinări.
* Staţia NT3 – 5 depăşiri a concentraţiei maxime admisibile la indicatorul pulberi în suspensie PM10 măsurat nefelometric;
La indicatorii  SO2, CO, BTX  nu s-au înregistrat depăşiri”
, se arată în raportul de activitate a APM Neamț pentru anul 2013. (I.H.S.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

    În fiecare an, pe 13 octombrieeste marcată Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor,...

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...