0:00

Călătorie geostrategică: Primarul Romanului pleacă în Coreea, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Laurențiu Leoreanu și-a planificat pentru luna viitoare un voiaj în interes de serviciu, tocmai în tărâmul Coreei. Nu, nu se duce în Coreea de Nord, unde există risc de atac cu arme nucleare sau chimice, ci la Seul, în Coreea de Sud. Primarul Romanului a anunța că la mijlocul lui octombrie va efectua o vizită de aproximativ o săptămână pe meleagurile asiatice, răspunzând în acest fel invitației de a participa la un târg de alimentație sănătoasă. Se duce singur și cu bagaj greu, pentru că vrea să ducă asiaticilor produse tradiționale mioritice, imagini ale urbei lui Mușat și oportunități de investiții pe care le oferă Romanul. Nu știe cum va duce peste mări și țări bucatele românești – ”Vreau să prezint și eu câteva sticle de vin, două roți de cașcaval… Chiar dacă sunt invitat pentru a vizita târgul, mi-aș dori să fiu actor activ și sper să găsesc variantele în care câteva produse de-ale noastre să-și găsească locul la tîrg” – dar consideră o oportunitate prezența sa la Seul.

”Am primit invitația de a fi prezent la unul dintre cele mai mari târguri de alimentație și de a purta discuții cu oficialitățile. Există interesul de a ne cunoaște și de ce nu – arc peste continente – să încercăm o înfrățire. Coreea de Sud este una din forțele economice ale lumii. Ne onorează propunerea, mai ales că în Coreea nu avem membri PDL, nu avem frați sau unchi. Este o invitație primită în urma consultării unor poziții geostrategice din Europa de Est, a unor comunități evidențiate la nivel național și european”, a declarat primarul Laurențiu Leoreanu.

Ca să liniștească eventualele preocupări bugetare, primarul spune că toate cheltuielile legate de transport, cazare și masă sunt asigurate de organizatori. ”Noi nu avem nicio obligație, decât de a ne pregăti foarte bine. Sunt singur, ca Vasile Pârvan. Chiar dacă am mai fost pe continentul Asia, nu am ajuns așa departe. Este o recunoșatere a administrației și, fără falsă modestie, a mea, ca primar, pentru că invitația este venită în nume personal. M-aș fi bucurat să mai fie și altcineva, deoarece numai zborul cu avionul durează 14 ore, cu escală la Istanbul”, a adăugat primarul Leoreanu.

Târgul din Seul va avea loc în perioada 21-26 octombrie.

Claudia MATEI

Articolul precedentPietreni debranșați cu forța
Articolul următorDivorț de Apa Serv

2 COMENTARII

  1. pai daca se ducea in aia de nord, venea si el cu 2 rachete, le vindea si scotea Romanul din saracie. ca daca vinde petardele din primarie nu face niciun ban

Comentariile sunt închise.