Pietreni debranșați cu forța

caldura

• dacă vor să-și pună centrale, primăria le dă până-n 3.000 de lei, în funcție de venit

Pentru că sistemul centralizat de încălzire din Piatra Neamț este pe chituci, pietrenii s-au debranșat voluntar. Sunt, însă și unii, de ordinul zecilor, poate sutelor – nu știe nimeni evidența exactă – care intră în debranșare involuntară, cu ordin de la municipalitate. Este vorba de puținii pietreni rămași fideli sistemului centralizat, dar în cazul cărora nu se mai justifică păstrarea centralei termice de bloc sau scară, de la Locato, pentru că mai mare daraua decât ocaua. Costurile pentru apa caldă și căldura furnizată, ici-colo, la câte-un apartament sunt mult prea mari, fapt pentru care municipalitatea a decis să-i debranșeze obligatoriu pe locatari, iar aceștia să-și caute surse de încălzire pe cont propriu. Ca să nu spună că-i lasă de izbeliște, mai ales acum, în prag de iarnă, primăria le va da niște bani, dar numai după ce-i trece prin morișca regulamentară a aparatului birocratic, respectiv anchetă socială făcută de direcția de profil a primăriei, plus dovezi, cu acte, privind componența familiei, dreptul de proprietate asupra apartamentului și plata la zi a taxelor și impozitelor locale.

Dacă s-a convins că merită, municipalitatea dă bani de la bugetul local, în funcție de veniturile solicitantului. Astfel, de la minimum 500 de lei, creșterea ajutorului de la primărie se face progresiv, în funcție de venitul net pe cap de membru:

– venituri între 201 și 300 lei; ajutor: 2.000 lei

– venituri între 101 și 200 lei; ajutor: 2.500 lei

– venituri sub 100 lei; ajutor: 3.000 lei.

Până acum, la compartimentul de specialitate al Primăriei a fost depusă o singură cerere de acest tip.

(I.C.)

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    URBAN GRUP ENVIRONMENT începe colectarea deșeurilor în Zona 1 Neamț , începând cu 15 octombrie 2026

    URBAN GRUP ENVIRONMENT anunță începerea activității de colectare și transport al deșeurilor municipale...

    Minoră lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni

    O adolescentă în vârstă de 15 ani a fost accidentată de un autoturism,...

    Suceava. Accident cu un autotren și două autoturisme. O persoană a ajuns la spital

    Un accident în care au fost implicate un autotren și două autoturisme s-a...

    Iași. Accident grav între un TIR și un autoturism. O persoană a rămas încarcerată

    Un accident grav s-a produs în urmă cu puțin timp, în localitatea Miclăușeni,...

    Debutul sezonului rece – care este perioada de administrare a vaccinului antigripal

    Toamna deosebit de caldă a luat sfârșit și din a doua decadă a...

    Peste 30.000 de pelerini s-au rugat pe Calea Sfinților la Iași

    Procesiunea „Calea Sfinților” a adunat în acest an, duminică, 11 octombrie 2026, de...

    „Cetățeni români” cu acte false: 16 ruși ar fi obținut buletine la Câmpulung Moldovenesc

    Certificate de cetățenie pretins emise de consulate și ambasade, acte de naștere românești,...

    Tânăr reținut după ce ar fi lovit un bărbat într-o stație de autobuz din Bicaz

    Un tânăr în vârstă de 27 de ani, din Bicaz, a fost reținut...

    Anchetă după moartea unui îngrijitor de animale la Bicaz-Chei

    Un bărbat de 49 de ani, care lucra la o stână din satul...