caini comunitariDe aproximativ 2 luni, câinii fără stăpân, din Bicaz, își văd nestingheriți de traiul zilnic, asta în condițiile în care hingherii nu-i mai deranjează deloc. În schimb, au ei grijă să deranjeze în stilul specific. Autoritățile locale din Bicaz și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că firma Salubritas Piatra Neamț, care prin contract (detalii, aici ) cu Primăria Bicaz s-a angajat să adune câinii din oraș, nu-și respectă clauzele. Deși pentru fiecare câine se plătesc sume importante. „Deși plătim pentru ridicarea câinilor din oraș și am anunțat că avem medic veterinar care, dacă este solicitat, se poate deplasa la Piatra-Neamț pentru a eutanasia câinii fără stăpân, firma Salubritas refuză să mai strângă patrupedele. Ni s-a spus că reprezentanții unor ONG-uri ar fi solicitat să se oprească eutanasierea câinilor pentru a se găsi alte soluții, respective de adopție a lor. Ultimul lot, de 7 câini, care au fost strânși din Bicaz, și au stat la adăpost 14 zile au fost adoptați. Ne bucurăm să auzim acest lucru, dar nu putem să nu ne întrebăm ce facem cu ceilalți rămași în libertate și care reprezintă un pericol public pentru bicăjeni”, a spus Nicolae Sălăgean, primarul orașului Bicaz. De cealaltă parte, reprezentanții Salubritas invocă declarațiile primarului de Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, care ar fi declarat că nu mai este de acord cu eutanasierea câinilor. „Am comunicat și reprezentanților Primăriei Bicaz, momentan ne-am concentrat toate eforturile pentru orașul Piatra-Neamț. Am comunicat cu Primăria Bicaz despre această perioadă de acțiune numai pe Piatra-Neamț și o să reanalizăm acest contract. La Primăria Piatra-Neamț, știți bine declarația domnului primar (Dragoș Chitic – n.red.) că, momentan, nu se eutanasiază și că se încearcă niște colaborări cu niște asociații. Asta am văzut din presă și cred că ar putea să vă confirme și Primăria Piatra-Neamț. Atunci ar putea ca adăpostul să se umple. Asta este, ca să nu interpretați altceva”, a spus Tatiana Ciucanu, directorul Salubritas Piatra-Neamț.

În luna august, anul trecut, un copil din Bicaz, în vârstă de 2 ani, s-a ales cu răni grave în zona feței după ce fost . Episodul s-ar putea repeta oricând mai ales că numărul câinilor din Bicaz pare a fi din nou în creștere, asta și din cauza celor care au făcut din protejarea potăilor un țel pentru care bugetul scoate o mulțime de bani din cont. (M.T.)

Articolul precedentLocuri de muncă pentru bugetari: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui – 28.01.2017
Articolul următorTârgu-Neamț ar putea avea, din nou, cinematograf
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.

2 COMENTARII

Comentariile sunt închise.