Zeci de poeţi din România, reprezentând diferite generaţii, au formulat o scrisoare deschisă adresată juriului Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”- Opera Omnia. Nu mai puţin de 33 de scriitori cer demisia de onoare a celor care i-au acordat cea mai importantă distincţie din România lui Gabriel Chifu, vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, for care girează câştigătorul şi care este condus de Nicolae Manolescu, preşedintele juriului. Contestatarii sunt supăraţi că juriul caută „răsplătirea unor literatori şi funcţionari conştiincioşi, şi nu a unor poeţi care sunt repere, stele fixe pentru cei de azi” şi spun că la fel ca în acest an s-a întâmplat şi în 2013, atunci când a fost desemnat câştigător Nicolae Prelipceanu, fost consilier de stat în Guvernul Ciorbea şi membru în structurile de conducere ale Uniunii Scriitorilor. Lista semnatarilor scrisorii de nemulţumire este deschisă de Claudiu Komartin, Radu Vancu, Rita Chirian, Octavian Soviany şi Florin Iaru. Potrivit acestora pe lista nominalizaţilor din acest an s-au aflat nume mari, printre care Mircea Cărtărescu, Marta Petreu, Aurel Pantea sau Liviu Ioan Stoiciu, primul fiind favorit la câştigarea Nobelului pentru literatură, iar „un premiu de prestigiu superlativ a revenit unui poet cel mult onorabil, în dauna unor poeţi într-adevăr superlativi”. Varujan Vosganian, prim-vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor, a precizat că este dreptul fiecăruia să nu fie de acord cu o anumită decizie.
FOTO: Gabriel Chifu, vicepreşedinte USR