Începe cel mai longeviv concurs „Tinere Condeie” pentru elevi

Începe cel mai longeviv concurs „Tinere Condeie” pentru eleviElevii talentați la compoziții literare se pot înscrie la faza județeană a concursului național „Tinere Condeie”, lucrările fiind selectate în școli până la 31 martie. În etapa finală vor fi selectați 80 de laureați din care 40-50 vor merge în tabăra de vară. „Tinere Condeie” este unul din cele mai vechi competiții de creații literare organizată de Ministerul Educației împreună cu Uniunea Scriitorilor din 1967, în continuarea primului astfel de concurs „Tinerimea Română” ce a funcționat între 1877-1944.

La ediția din acest an fiecare școală poate selecta maxim 10 lucrări ale elevilor pentru etapa județeană și care vor trebui depuse fizic până la data de 3 aprilie la sediul Inspectoratului Școlar Neamț. Faza județeană are loc în data de 5 aprilie la sediul ISJ Neamț, iar din juriu vor face parte inspectorul școlar de specialitate, doi profesori cu palmares literar și doi scriitori locali, membri ai Uniunii Scriitorilor, în spiritul tradiției. Jurizarea va trebui finalizată până la data de 1 mai, zi liberă de altfel, iar lucrările de pe primele trei locuri, la fiecare secțiune literară – poezie, proză, dramaturgie, eseistică –  dar până în maxim 20 lucrări de județ, vor fi trimise până pe 10 mai la Ministerul Educației.

Faza națională, din perioada mai-iunie, constă în jurizarea lucrărilor de 5 scriitori cunoscuți propuși de peședintele Uniunii Scriitorilor, care vor evalua și selecta 80 de laureați, 25 din școli gimnaziale și 55 din licee, dintre care vor fi premiați 40-50 de elevi cu participarea la tabăra de vară „Tinere Condeie”.

Cei 80 de laureați ai ediției 2023 vor fi cunoscuți până la data de 1 iunie, iar școlile vor fi anunțate de Ministerul Educației până la finele acestui an școlar, potrivit regulamentului concursului.

C.I.

Autor:

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    98 de sancțiuni aplicate de polițiști pe DN2. Un șofer a fost prins băut la volan

    Polițiștii nemțeni au aplicat 98 de sancțiuni contravenționale în urma unei acțiuni desfășurate...

    Accident la Roman – un copil de 8 ani a ajuns la spital

    O minoră de 8 ani a fost rănită și a ajuns la spital...

    Expoziție de pictură Florin Mareș la Muzeul de Artă Roman

    Muzeul de Artă Roman găzduiește expoziția personală de pictură a artistului plastic Florin...

    FOTO&VIDEO Iași Zeci de mii de pelerini înalță rugăciuni la racla Cuvioasei Parascheva

    Pelerinajul de la Catedrala Mitropolitană Iași, acolo unde se află expuse raclele Cuvioasei...

    Piatra Neamț găzduiește Cupa României și Campionatul Național pe Echipe U20 la lupte

    Competițiile de lupte au început vineri, 9 octombrie, la Sala Polivalentă din Piatra...

    FOTO&VIDEO Suceava. Incendiu în pădurea de la Marginea – sunt afectate 15 hectare

    15 hectare de pădure din fondul forestier administrat de Ocolul Silvic Marginea, din...

    Torță pe patru roți în miez de noapte, la Suceava! Mașina a ars în totalitate

    Un autoturism parcat în cartierul Ițcani din municipiul Suceava a fost distrus în...