parcare semnPotrivit conducerii municipalității, zona centrală, cea mai cerută din oraș, este și cea în care nu s-au mai făcut noi locuri de parcare de câțiva ani buni. Dacă pentru taxele locale (casă, mașină, teren, salubritate), depășirea termenului limită de achitare nu atrage după sine decât pierderea reducerii de 10%, în cazul parcărilor, lucrurile stau diferit. Așa încât botoșănenii care beneficiază de loc de parcare concesionat și nu și-l achită până la data de 1 februarie, riscă să și-l piardă. Cu șansa însă de a și-l recupera la o nouă licitație.

„Până la 31 ianuarie este termenul final de plată, iar apoi, ca în fiecare an, locurile libere vor fi scoase la licitație, cum e procedura. Undeva după 20 februarie va avea loc probabil prima licitație”, a declarat Marius Buliga, viceprimar al municipiului Botoșani.

Acesta a mai menționat că la momentul de față, în Botoșani există aproximativ 2.000 de locuri de parcare și că în toate zonele orașului, cu excepția celei centrale, există locuri suficiente de parcare.

„Cu siguranță sunt oameni din zona centrală care au rămas fără locuri de parcare. Nu putem să satisfacem toată cererea din acea zonă. Dar în zonele I și II ale orașului, cetățenii au suficiente locuri de parcare”, a mai precizat viceprimarul.

Cu toate acestea, primarul Ovidiu Portariuc a declarat într-o conferință de presă că în prezent există o încărcătură prea mare, și crescândă, din acest punct de vedere, care nu ar putea fi ușurată decât prin construirea parcărilor supraterane. Doar că în municipiu nu mai există terenuri disponibile.

Articolul precedentBACĂU: Consilier judeţean eliberat din arest
Articolul următorBOTOŞANI: O horă cât 1.000 de inimi la Colegiul “Eminescu”
ZCH News
Stiri din Neamt, Bacau, Suceava, Iasi, Botosani, Vaslui. Primul ziar regional din regiunea Nord Est.