BOTOŞANI: O horă cât 1.000 de inimi la Colegiul “Eminescu”

hora 2015 botosaniAstăzi, 24 IANUARIE, a fost o dimineață plină de-o emoție deosebită la Colegiul Național “Mihai Eminescu” unde sute și sute de elevi, din toate ciclurile și-au dat mâna. S-au unit voluntar, fără a fi siliți de profesori. S-au unit în horă, s-au unit pentru a transmite un mesaj, atât de frumos. Au umplut în valuri terenul de sport al unității de învățământ. Șirurile de elevi care se țineau râzând de mână au fost rupte în trei și cădeau în valuri din tot atâtea părți. Se uneau pe terenul de sport unde epicentru era simbolul național în trei culori, ținut cu respect de patru elevi, doi băieți și două fete. Printre ei Eduard Mititelu, lider al tinerilor din România și Ștefan Bălăucă, remarcat prin rezultate excepționale la învățătură. Doi copii care ne fac inimile să tresalte de mândrie. Întreaga imagine cuprinsă cu privirea reprezenta practic ziua de mâine, viitorul. Noua generație nepătată și inocentă în gândire, speranța celor aflați la apus. Copii uniți de Hora Unirii.

”Această manifestare am organizat-o cu gândul de a sărbători Ziua Unirii, ziua de 24 ianuarie și am mai vrut să mediatizăm faptul că patriotismul încă este în tinerii de astăzi și deși a fost o activitate voluntară, adică fiecare clasă a fost întrebată dacă vrea sau nu să participe, toată lumea s-a implicat și a fost un număr foarte, foarte mare de elevi”, a spus după eveniment Ioana Huzum, președintele Consiliului Școlar al Elevilor din Colegiul Mihai Eminescu.

Emoționat a fost și mesajul transmis de unul dintre cei care-i ghidează pe elevi pe drumul cunoașterii și care a oferit astfel o serie de răspunsuri la unele întrebări pe care mulți nu și le mai puneau de-o vreme. Iubim România? De ce?

”Pentru noua generație sunt foarte importante. Copiii aceștia trebuie să știe că sunt români, trebuie să respecte România și trebuie să respecte neamul din care provin. Nu vrem mereu să spunem românii….românii sunt oameni foarte buni, de asta suntem căutați peste hotare. Suntem cei mai buni oameni și ar trebui să ne unim, să fim buni la noi în țară. Acest mesaj vrem să transmitem copiilor, să fim buni, aici. De asta ne caută toată lumea, pentru că suntem cei mai buni”, a spus Cristina Bălăucă, coordonator educativ CNME.

Autor:

Vlad Bălănescuhttp://www.zch.ro
Vlad Bălănescu este administratorul și redactorul șef al site-ului zch.ro. Este doctor în economie și se ocupă în principal de redactarea de materiale din acest domeniu dar și de analize de natură politică, educațională sau administrativă. De mai mult de șase ani scrie pentru site-urile www.mesagerulneamt.ro și www.zch.ro și săptămânalul Mesagerul de Neamț.

Ultima ora

Poate te interesează...

Mai mult

    În atenția locuitorilor cu venituri mici ai orașului Bicaz: ajutor financiar pentru plata facturilor la încălzire

    Un comunicat al Primăriei Bicaz informează asupra unui ajutor financiar oferit, în perioada...

    Măsuri pentru prevenirea și combaterea răspândirii rabiei în județul Neamț

    Instituția Prefectului – Județul Neamț informează că, în data de 6 octombrie 2026,...

    Roznov. Incendiu la o bucătărie de vară în zona Calea Tazlăului

    Un incendiu a izbucnit vineri, 9 octombrie 2026, la o bucătărie de vară...

    FOTO&VIDEO Botoșani Acțiune a poliției în școli și pe șosele: 31 de elevi chiuleau de la ore, amenzi în trafic de peste 50.000 lei!

    Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cu sprijinul Poliției Municipiului Botoșani, Serviciului de Ordine Publică,...

    Iași. Peste 35 de mii de pelerini la raclele Cuvioasei Parascheva și Sf. Paisie

    Puterea credinței își dezvăluie încă o dată dimensiunile, prin afluxul de credincioși ce...

    Atenție șoferi! RELEU de amploare. Poliția rutieră în trafic pe DN 2 în opt județe!

    Drumul Național (DN) 2 este puntea de legătură între 8 județe, fiind una...

    Incendiu într-o gospodărie din Onești, de la o lumânare

    O lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată în interiorul unei încăperi este un incendiu în...

    Prefectura Neamț vine cu precizări după exfiltrațiile de apă de la aducțiunea CHE Vânători

    Prefectul județului Neamț, Maria Apostol, a convocat astăzi Grupul de Suport Tehnic al...

    Piatra-Neamț. Numiri de consilieri locali în Consiliile de Administrație ale școlilor

    În ședința de joi, 8 octombrie 2026, ora 16:00, a Consiliului Municipal Piatra-Neamț...