Elemente de muniție din al doilea război mondial continuă să fie găsite în zone din Moldova. Duminică, 12 septembrie, în satul Rediu, comuna Răuşeni din județul Botoșani, pe marginea drumului judean, a fost descoperită o bombă de aruncător în stare perfectă de funcționare, conform informațiilor furnizate de ISU Botoșani.
„Echipa pirotehnică a ISU Botoșani a constatat că muniția era în perfectă stare de funcționare și putea exploda la orice atingere mecanică. Elementul de muniție a fost transportat, în siguranţă, în poligonul militar de la Copălău, în vederea distrugerii la o dată ulterioară“, a precizat locotenent Dorina Lupu, purtătorul de cuvânt al ISU Botoşani.
Având în vedere că astfel de elemente de muniție sunt descoperite destul de des, mai ales în zone în care au avut loc bătălii în timpul conflagrației mondiale, ISU Botoșani a oferit o serie de recomandări cetățenilor:
„Dacă se întâmplă să găsiți obiecte metalice cilindrice sau de altă formă ce seamănă cu elemente de muniţie neexplodată trebuie să respectați următoarele reguli:
– să nu le mișcați de pe locurile pe care se află;
– să nu le desfaceți şi să nu le predați operatorilor economici;
– să nu le introduceți în clădiri, încăperi sau locuinţe;
– să nu le folosiți pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
– să nu le loviți, să nu le tăiați şi să nu le demontați;
– să nu folosiți focul deschis în apropierea acestora”.
Angela Croitoru