Timp de două zile (2-4 octombrie 2015), Hotelul Eden din Predeal a fost gazda celei de a doua ediţii a Forumului Naţional al Administratorilor Publici din România – AAPRO, organizaţie neguvernamentală, nonprofit, apolitică şi profesională, care militează pentru profesionalizarea actului de guvernare locală, pentru trecerea de la simpla administrare, orientată spre gestionarea fondurilor limitate în raport cu nevoile şi proiectele locale, la un management public performant, de tipul ”citizens oriented”, se menţionează într-un comunicat de presă al AAPRO.
Întâlnirea anuală a Administratorilor Publici de la toate nivelurile (comune, oraşe, municipii şi judeţe) a avut o agendă bogată, intervenţiile invitaţilor, respectiv ale reprezentanţilor administraţiei centrale şi locale, (Gabriel Lungu, Secretar de Stat, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Jozsef Birtalan, Preşedintele Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, Cristina Pop, Manager Public în cadrul Direcţiei pentru Descentralizarea Administraţiei Publice din MDRAP), Ion Horăscu, primarul comunei Prundeni, judeţul Vâlcea reprezentanţi ai Asociaţiei Municipiilor din România, primari, etc) fiind cât se poate de concrete şi constructive. Din partea judeţului Neamţ, au participat city-managerii Bogdan Puşcaşu (Piatra Neamţ) şi Vasile Apopei (Târgu Neamţ).
“City managerii din România au expus idei, soluţii, exemple de bună practica şi modele din alte ţări, în timpul liber rămas fiind dezbătute – pe larg şi cu multe argumente – problemele, direcţiile şi soluţiile de descentralizare, de eficientizare a administraţiei publice din România şi de orientare spre cetăţean, însăşi raţiunea de a exista a oricărui ”guvern” local. Dintre temele notate, amintim:
- Întocmirea unui document unitar şi consultabil electronic privind incompatibilităţile (Registrul incompatibilităţilor)
- Recapitularea tuturor prevederilor legale actuale într-o nouă ediţie a Ghidului Administratorului Public
- Legislaţia privind selectarea, termenii contractuali, salarizarea şi delegarea către AP a unor atribuţii ale Primarului/Preşedintelui CJ să fie aplicată unitar
- Recomandarea ca Planul de management al AP să exceadă mandatului Primarului/Preşedintelui CJ
- Unităţile administrativ-teritoriale Municipii şi Consilii Judeţene să aibă obligatoriu creată şi ocupată poziţia de AP
- Prevederile privind sporul acordat membrilor din echipele de proiect cu finanţare nerambursabila să fie aplicate şi persoanelor care coordonează proiectele
Conştientizarea şi mediatizarea poziţiei şi rolului AP”, se precizează în comunicatul semnat de preşedintele AAPRO, Marin Florea.
De asemenea, AAPRO va propune în perioada imediat următoare câteva amendamente legislative, care au menirea să îmbunătăţească funcţionarea binomului politic/adminstrativ şi absorbţia fondurilor europene. (ZCH NEWS)