0:00

  • deşi marea sărbătoare a reducerilor este programată pentru 29 noiembrie, în Neamţ, ca în multe alte judeţe din ţară se fură startul şi promoţiile încep mai devreme
  • anul trecut, la protecţia consumatorilor au ajuns sute de reclamaţii

 Black Friday nu s-a dovedit în toate situaţiile cea mai bună alegere. La nivel naţional, Autoritatea pentru Protecţia Consu-matorului a primit sute de reclamaţii de la clienţi nemulţumiţi de procedurile comercianţilor şi se aşteaptă ca anul acesta numărul lor să crească pe fondul campaniei agresive făcută de Vinerea Neagră. Deşi marea sărbă-toare a reducerilor este programată pentru 29 noiembrie, în Neamţ, ca în multe alte judeţe din ţară se fură startul şi promoţiile încep mai devreme.

Black Friday cu reclamații!, ZCH NEWS - sursa ta de informații

Start furat
Altex, Flanco şi Domo au anunţat că-şi deschid porţile pe 22 noiembrie, cu câteva ore înainte de data oficială a deschiderii magazinelor.  Există însă şi alte modalităţi de a cumpăra produse la preţuri reduse, în topul celor mai accesate fiind cele online. Este, de altfel, mediul cel mai contestat şi reclamat la Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor.
Sute de oameni au rămas anul trecut “cu buza umflată” pentru că fie au comandat şi n-au primit acasă produsul dorit, fie au apucat să plătească un produs care nu mai era în stoc. Au fost şi situaţii în care clienţii au transmis comanda, dar aceasta n-a fost onorată din pricina traficului crescut, pe motiv că serverele au “căzut”.
Clienţii au mai reclamat şi faptul că nu s-au aplicat reduceri şi unor branduri cunoscute ce aveau produse premium. Politica de aplicare a reducerilor aparţine exclusiv magazinelor ce aplică reducerea.
De asemenea, reclamat a fost şi preţul redus necorespunzător- reducerea preţului trebuie să se aplice preţului celui mai mic pe care l-a avut produsul în perioada premergătoare reducerii şi nu în ultimul rând neononorarea comenzilor în termenul solicitat de client.
Dacă vreţi să faceţi cumpărături de Black Friday trebuie să ştiţi că toţi comercianţii sunt obligaţi prin lege să afişeze dacă  produsul vândut la promoţie este în stoc. Altfel sunt pasibili de amendă. Inspectorii OPC îi sfătuiesc  pe clienţi să verifice acest lucru. Totodată, o practică aflată în vizorul OPC este aceea în care clientul primeşte, imediat după ce a plasat comanda un e-mail de confirmare. Este bine de ştiut că acel e-mail nu reprezintă confirmarea procesării respectivei comenzi, ci doar dovada faptului că mesajul a fost primit de comerciant.

Sfaturi de la OPC
Inspectorii OPC au şi câteva sfaturi pentru cei care vor să profite de promoţiile de Vinerea Neagră, din magazine sau din mediul online:
* publicitatea trebuie să fie clar “identificabilă”;
* datele persoanei fizice sau juridice pentru care se face publicitate trebuie să fie clar identificabile; acestea trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii : numele sau denumirea completă; codul numeric personal sau codul unic de înregistrare, după caz; domiciliul sau sediul; numerele de telefon şi fax; adresa de poştă electronică.
* ofertele promoţionale trebuie sa fie clar “indentificabile”, iar condiţiile acestora trebuie să fie clare, precise şi concrete;
* trimiterile publicitare prin poşta electronică sunt interzise, exceptând cazul când există consimţământul prealabil şi informat/dat, din partea celui care l-a primit;
* vânzătorul trebuie să facă dovada că ţi-ai dat acordul pentru primirea mesajului;
* afişarea corectă a preţului pe pagina principală a produsului constă în: preţul integral; dacă conţine TVA sau nu, dacă include preţul de livrare sau nu (şi în acest ultim caz, unde se află informaţia referitoare la cheltuielile de livrare), orice altă taxă suplimentară care este inclusă în preţul plătit (de ex, taxa de procesare cu cardul), indiferent de tipul lor (soldare, lichidare, promţionale), vânzările de reduceri se supun aceloraşi reguli de fixare şi publicitate a preţurilor.

Ioana HAGI-STAN

Articolul precedentTristețea gingașei doamne!
Articolul următorNemţenii, obligaţi să stea la cozi

1 COMENTARIU

Comentariile sunt închise.