Agenții economici care au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent au fost verificate de funcționarii din cadrul ITM Neamț. Acțiunea a făcut parte dintr-o campanie națională care s-a desfășurat în perioada 3 – 7 noiembrie. „În cadrul acestei acțiuni, inspectorii de muncă au efectuat 39 controale. Pentru încălcarea legislației în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă, inspectorii de muncă au aplicat angajatorilor 17 sancțiuni contravenționale din care 15 amenzi în cuantum de 41.000 lei și 2 avertismente. Au fost dispuse 27 măsuri de remediere a neconformităților constatate”, anunță Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamț.
Între neregulile găsite în teren se numără lipsa evidenței orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea celor de începere și de sfârșit ale programului de lucru, precum și nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal. În alte cazuri nu era organizată activitatea de prevenire și protecție în domeniul securității și sănătății în muncă ori căile de acces erau obstrucționate. La alți angajatori lipseau fie covorul electroizolant la tabloul electric, fie semnalizarea de securitate și sănătate în muncă, fișele de instruire SSM, trusa medicală, iar lucrătorii nu efectuaseră controlul medical periodic.
Verificările au avut drept scop creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă, precum și eliminarea neconformităților constatate prin dispunerea de măsuri obligatorii.


