• serviciile de plată online a taxelor nu există în judeţ

Platformele online prin care poţi să-ţi plăteşti dările la stat fără să stai la coadă par încă scenarii science-fiction pentru Piatra-Neamţ şi alte trei sferturi de judeţ. Au trecut mai bine de doi ani de când a fost lansat oficial site-ul ghiseul.ro, platforma pusă la dispoziţie de Ministerul Comunicaţiilor pentru toate instituţiile statului în contul cărora se fac plăţi de către contribuabili. În lista oraşelor în care serviciul funcţionează, Piatra-Neamţ nu există. Nici Primăria, nici Direcţia de Taxe şi Impozite. Doar romaşcanii au privilegiul să-şi plătească online taxele şi impozitele pe ghiseul.ro. Platforma este funcţională pentru ei din luna martie a anului trecut.

roman ghiseul.ro
Am vrut să vedem dacă măcar Direcţia de Taxe şi Impozite Neamţ are un site online de plăţi. Pentru asta am sunat la Finanţe. Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Cristina Ionescu, ne asigură că serviciul online de plăţi există, însă nu ştie exact în care ramură a site-ului. Ne roagă să revenim după ce va fi luat legătura cu colegii de la departamentul de informatică. Chiar şi aşa, dacă pentru dânsa, care e atât de familiarizată cu cifrele şi procedurile de plată este atât de dificil, pentru un om obişnuit dar foarte ocupat, cât de simplu poate fi?!? Am alocat mai bine de o jumătate de oră căutărilor. Sunăm din nou la numărul de fix la care răspunde doamna Cristina Ionescu: “Persoanele juridice nu pot face plăţi. Doar cele fizice. Trebuie să intraţi pe site-ul ANAF la secţiunea formulare şi programe utile…”

Primarie analfabeta
Cu alte cuvinte, suntem trimişi pe un site naţional ca să facem o plată locală. Dincolo de bălmăjeala funcţionărească de la AJFP Neamţ, un om obişnuit s-ar încurca în proporţie de 70% în mrejele acestei capcane numită plata dărilor pe internet. Am întrebat inclusiv câte persoane au fost interesate sau au încercat să plătească online. Răspunsul? “Păi de unde să ştim noi câte persoane? Noi la ghişee nu contabilizăm întrebările. Nu pot să vă spun nici câte taxe şi impozite au fost achitate prin acest serviciu”, ne declară telefonic purtătorul de cuvânt al AJFP Neamţ, Cristina Ionescu. Aşadar, încă o  necunoscută…

Primăria Piatra Neamţ: Plăteşti online după ce treci pe la noi

Trecând peste acest episod şi Primăria Piatra-Neamţ se laudă că dispune de serviciul prin intermediul căruia poţi să-ţi plăteşti pe internet taxele şi amenzile datorate. Cu toate acestea, tot nu poţi să-ţi plăteşti dările din vârful patului.
Mesajul afişat după încercarea de înregistrare: “Vă mulţumim că a-ţi (sic!) creat un cont în cadrul portalului Primăriei Piatra-Neamţ. După ce vă prezentaţi la Primărie în vederea activării contului veţi primi un e-mail cu parola contului.”
Cu alte cuvinte, nu ai nicio şansă să te achiţi de taxe şi impozite de acasă dacă nu faci un drum până la primărie. O birocraţie a internetului care nu mai justifică vizita la ghişeu. Dacă tot te deplasezi la faţa locului, logica firească spune c-ai putea plăti direct.
Pe ghiseul.ro găsim însă posibilitatea de a face plăţi online dacă locuim în comuna Frecăţei…

Ioana HAGI-STAN