biserica grintiesul mare

Biserica de lemn de la Grinţieşul Mare datează de la sfârşitul secolului XVIII. O îmbinare a stilului ardelenesc cu cel moldovenesc, într-o construcţie a cărei frumuseţe emană tocmai din simplitatea sa. Construită în chiar mijlocul aşezării, la loc retras şi înconjurat din toate părţile de culmi împădurite. Istoria ei spune că ar fi fost ridicată de 17 familii de refugiaţi din Ardeal, ce au trecut munţii spre libertate, în vremea prigoanei religioase a împărătesei Maria Tereza. “Ungurenii”, cum i-au numit localnicii, şi-au lăsat avut, case şi pe cei dragi şi-au ajuns în Moldova, pe moşia boierilor Cantacuzini şi a Sturzeştilor, de pe Valea Bistricioarei, unde au căpătat învoire să se aşeze şi să-şi dureze case şi acareturi. Dar, pentru că din Ardeal fugiseră tocmai din dorinţa de a fi liberi şi de a apăra credinţa în care s-au născut, n-au putut sta prea mult fără să aibă un lăcaş în care să se roage lui Dumnezeu. Meşteri pricepuţi în ale lemnului, ardelenii au ridicat, pe un platou împrejmuit de culmile Grinţieşului, Mărului, Frasinului şi Teascului, o miniaturală biserică, pe care au pus-o sub oblăduirea Tuturor Sfinţilor. Din pomelnicul ctitorilor, ce se păstrează în altar, aflăm că lăcaşul a fost ridicat în 1793-1794 de meşterii lemnari ardeleni care se stabiliseră deja aici şi a servit drept biserică de parohie întregii aşezări, vreme de mai bine de două sute de ani. Abia în 2005 au fost începute lucrările la o biserică nouă, de zid, însă slujbe se mai ţin şi astăzi în biserica veche a satului. Din 2001, funcţionează ca parohie a localităţii Grinţieşul Mare. De fapt, aici sunt originile parohiei Grinţieş.

Biserica de lemn din Grinţieşul Mare este construită din bârne de lemn cioplite în patru colţuri şi aşezate pe temelie de piatră de râu. Potrivit înscrisurilor păstrate în parohie, în anul 1892 bârnele au fost blănite cu scândură, pentru a proteja lemnul, dar şi pentru a feri interiorul de frig, umezeală și curent. Lăcaşul este acoperit cu draniţă, iar deasupra pridvorului se află un turn-clopotniţă. Stilul arhitectural al întregii construcţii este simplu, popular, vădind însă o anumită pricepere şi precizie în lucrul cu lemnul. În urmă cu douăzeci de ani, s-a schimbat draniţa de pe acoperiş, dar, cât de curând, va trebui din nou înlocuită. De-a lungul istoriei sale, nu se cunosc lucrări ample de renovare sau de restaurare, dar încă se păstrează foarte bine. Valoarea lăcaşului este dată însă de bogatul inventar iconografic şi de carte bisericească ce se găseşte la interior. Pictura, realizată chiar în anul ridicării bisericii, la 1793, este de o forţă de expresie uluitoare, însă, din păcate, registrele de sus sunt destul de înnegrite, semn că este nevoie de o curăţare a icoanelor. Nu a fost niciodată restaurată.

Potrivit unei inscripţii lăsate chiar de autor pe una dintre icoane, pictura catapetesmei aparţine Zugravului Teodosie un pictor renumit la sfârşitul secolului XVIII pe Valea Bistricioarei. De o frumuseţe şi o expresivitate cu totul aparte sunt şi icoanele împărăteşti, cea a Mântuitorului şi cea a Maicii Domnului, icoana hramului – Duminica Tuturor Sfinţilor – şi cea a Sfântului Ierarh Nicolae. Toate icoanele catapetesmei sunt realizate în ulei, pe lemn. De numele lui Teodosie Zugravul se leagă şi Epitaful datat la sfârşit de secol XVIII, precum şi pomelnicul ctitorilor, pictat pe lemn de paltin, păstrat în altar şi datat la 1794. Icoanele uşilor diaconeşti datează de la 1835. Interiorul se remarcă şi printr-un sistem de boltire deosebit, bolţile fiind alcătuite din calote sferice. De asemenea, se păstrează stranele originale, măiestrit decorate cu motive solare şi vegetale. Peretele despărţitor este căptuşit cu scândură şi permite trecerea din pronaos în naos printr-o arcadă.

Printre cărţile de cult păstrate se numără Cazania tipărită la Râmnic în 1781 şi Liturghierul din 1794, Evanghelistarul din 1826, un Liturghier din 1860 şi un Octoih din 1912. Multe dintre cărţile bisericeşti şi icoanele vechi ce au aparţinut bisericii de lemn de la Grinţieşul Mare se află acum în inventarele muzeelor mănăstirilor Văratec şi Secu.

Sursa: Otilia BĂLINIŞTEANU

Articolul precedentPrimarul își ia concediu
Articolul următorBilanț de sesiune parlamentară: Octavian-Liviu BUMBU