Sinteză între elemente ale arhitecturii ecleziastice moldoveneşti şi cele ardeleneşti, biserica “Sânta Parascheva” de la Farcaşa este unul din cele mai importante obiective de patrimoniu din Neamţ. Ridicată la 1774, conform unei inscripţii descoperite pe o strană, lăcaşul de la Fărcaşa este clasat pe lista monumentelor istorice de categoria A.

Biserica este construită din bârne de brad, pe talpă de brad şi temelie de piatră uscată. La colţuri, bârnele sunt încheiate în cheotori. Lăcaşul face notă distinctă în rândul bisericilor de lemn moldoveneşti prin zvelteţea formei, prin eleganţa pridvorului deschis, cu arcade atât de migălit sculptate, cât şi prin turla acoperişului. Construcţia etalează, totodată, o ornamentaţie deosebită a pereţilor exteriori. Aici, meşterii bistriţeni au aşternut o suită de motive şi decoraţiuni ce desăvârşesc eleganţa monumentului. În registrul de sus se păstrează, având un colorit la fel de viu ca odinioară, două şiruri de rozete şi arce concentrice, realizate prin pirogravură sau folosind tehnica puncţiei cu vopsea. De asemenea, consolele ce susţin acoperişul sunt decorate cu rozete incizate. De o deosebită măiestrie artistică sunt şi ancadramentele uşilor de la intrarea în pridvor şi în pronaos: rozete – motivul luminii, al soarelui – şi funia sculptată în relief – motivul vieţii. Portalul de intrare este realizat din lemn de ulm, iar cuiele folosite la prinderea bârnelor din lemn de tisa. Acoperişul este protejat de o perdea de draniţă lucrată “în cioc de raţă”, deasupra căreia domneşte, semeţ, o turlă cu clopotniţă. Şi arhitectura de interior prezintă câteva particularităţi: bolţile, susţinute de nervuri graţios lucrate, sunt acoperite cu panouri simetrice, într-o încercare de redare a bolţii cereşti. Motivele geometrice, pirogravate, la fel ca la exterior, sugerează armonia creaţiei. În 1951, când bisericuţa a avut parte de o restaurare, a fost placată cu scândură la interior, iar peste ceva timp şi în altar. Însă, după 1990, duşumeaua de lemn a fost scoasă şi înlocuită cu o placă de beton, intervenţie greşită în cazul unui asemenea monument, ce va avea, probabil, consecinţe şi asupra structurii de rezistenţă a bisericii.

Cea mai de preţ comoară a bisericii este zestrea iconografică. Aici se păstrează două catapetesme, datând din secolul XIX, dar şi o serie de icoane de o deosebită valoare artistică. Catapeteasma ce se găseşte astăzi în biserică datează de la 1853 şi a fost adusă de la biserica de zid din sat. Catapeteasma originală, datată la 1837, este desfăcută şi aşezată pe pereţii de bârne. Nici una dintre ele nu a fost vreodată restaurată. De asemenea, o serie de icoane vechi, de o evidentă valoare, au nevoie de intervenţii de restaurare. Iubitor al istoriei şi tradiţiei acestei aşezări, părintele Cătălin Coşula a amenajat chiar şi un mic colţ muzeal în pronaosul bisericii, unde păstrează câteva dintre obiectele de cult: un sfeşnic de forma unei mâini, din 1837, o candelă de lemn, un vas pentru ulei, un serafim, o ploscă pentru vin liturgic, un opaiţ, un chivot, un ciocan de lemn, un potir miniatural, un sfeşnic de lemn, un pahar de lemn. În bisericuţa de la Fărcaşa s-a păstrat multă vreme şi o Psaltire pe care se puteau descifra câteva însemnări ale bunicului lui Creangă, însă aceasta se află acum în inventarul muzeului Mănăstirii Secu.

În bisericuţa de lemn s-a slujit neîntrerupt până în 1955, când slujbele s-au mutat în biserica nouă. Bombardat la 1916, transformat în grajd de armata germană în 1944, lăcaşul era cât pe ce să se piardă, dacă un preot cu suflet mare n-ar fi luptat pentru salvarea sa. Este vorba de preotul Ioan Preotu (nume predestinat), care a refăcut această biserică, la 1951, pe cheltuiala sa. Efortul său i-a dinamizat pe săteni, încât fiecare a contribuit după puteri. În 1955, biserica a resfinţită. Această bijuterie arhitecturală va trebui trecută urgent pe lista clădirilor de patrimoniu care trebuie restaurate.

Articolul precedentConcert de colinde Ştefan Hruşcă
Articolul următorElena Udrea a adus proiecte în trei ani, cât alții în 20 de ani