Polițiștii din Bacău au stopat două persoane bănuite că au păcălit mai mulţi pensionari din Bacău. Paguba, în valoare de peste 48.000 de lei, a fost recuperată, precizează IPJ Bacău.
“Cu sprijinul polițiștilor din Buzău și Giurgiu, poliţiştii au depistat un bărbat, de 47 de ani și o femeie de 38 de ani. Din investigațiile polițiștilor a rezultat că bănuiții, în timp ce se aflau în municipiul Bacău, ar fi acostat 3 pensionari din localitate, cărora le-au comunicat că sunt cadre medicale și în baza unor dosare le vor restitui acestora sume importante de bani din fondul asigurărilor sociale. Sub acest pretext ar fi solicitat și primit de la persoanele vătămate sume de bani cuprinse între 10.000 și 22.000 de lei”, precizează poliţiştii.
Cei doi bănuiți au recunoscut faptele şi au achitat integral prejudiciul cauzat, în valoare de 48.380 lei. Poliţia continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
Recomandări
Polițiștii au constatat că infracțiunile de înșelăciune se produc în general pe fondul naivității persoanelor, cât și datorită faptului că autorii profită de emoția și starea de tulburare a persoanei vătămate căreia i se aduce la cunoștință o situație de pericol în care s-ar afla o rudă sau că urmează să obțină o sumă importantă de bani.
- Pentru a evita să deveniți victima unei infracțiuni de înșelăciune polițiștii vă recomandă să analizați cu atenție informațiile primite și veridicitatea lor.
- Nu oferiți niciun fel de date cu caracter personal prin intermediul convorbirilor telefonice, indiferent de calitatea invocată de interlocutorul de la capătul firului.
- Nu trimiteți coduri de reîncărcare electronică a cartelelor telefonice, în niciun caz unor persoane străine, indiferent de calitatea pe care acestea susțin că o au (deseori infractorii își asumă o calitate oficială – avocat, procuror, polițist etc.)
- Nu dați crezare veștilor prin care ați fost anunțați că sunteți “fericiții” câștigători ai unor concursuri la care nu ați participat; simpla utilizare a serviciilor unui furnizor (de telefonie, cablu tv etc.), nu presupune și înscrierea automată la vreun concurs, fără consimțământul abonatului.
- Nu achitați niciodată în avans sume de bani pentru ridicarea unor premii; plata impozitelor sau a altor taxe aferente premiului, se realizează ulterior.
- Nu vă lăsați induși în eroare de „oferte” de prezicere a viitorului, asigurare a prosperității și bunăstării familiei;
- Nu înmânați bijuteriile unor persoane, pentru a le „descânta”, fiindcă vor fi substituite cu bijuterii din metal comun;
- Nu permiteți accesul unor persoane necunoscute în curte sau în locuință și nu acceptați ofertele tentante de achiziție sau vânzare bunuri.
În cazul în care sunteți martorul unei infracțiuni sau victima acesteia, rețineți semnalmentele persoanelor, caracteristicile autoturismului și sesizați cea mai apropiată unitate de poliție, sau apelați în cel mai scurt timp numărul de urgență 112! (ZCH NEWS)