Un bărbat, de 65 de ani, din localitatea vasluiană Puşcaşi, a fost găsit mort în locuinţa sa, după ce aceasta a fost cuprinsă de un incendiu, iar tavanul casei s-a prăbuşit peste el, potrivit realitatea.net.
Anchetatorii cred că bărbatul, care locuia singur în casă, dormea la momentul izbucnirii incendiului, vecinii fiind cei care au sunat la numărul de urgenţă 112 atunci când focul se extinsese la întreaga locuinţă.
“La locul solicitării au fost trimise două autospeciale, una de stins incendii şi una de terapie intensivă mobilă. Din nefericire, bărbatul de 65 de ani, peste care se prăbuşise acoperişul, a fost găsit mort în locuinţă, fără a se mai impune intervenţia echipajului medical”, a declarat, luni, 11 ianuarie, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Ionel Roşu.
În urma incendiului, o mare parte din locuinţă a fost distrusă de flăcări. (ZCH NEWS)